Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19

Ministerul Sănătății a publicat Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19. Specialiştii estimează că acesta va fi generat, în special, de varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, iar în România au fost deja confirmate oficial 38 de cazuri.

COORDONAREA ASISTENŢEI MEDICALE

– Înfiinţarea la Ministerul Sănătăţii a Grupului de Management al Informaţiilor Operative în Sănătate, GMIOS:
* coordonarea alocării resurselor de asistenţă medicală pentru pacienţii COVID-19, dar şi pentru cei cu alte patologii;
* evidenţă în timp real a capacităţii ATI în spitalele din România.

– Înfiinţarea la nivel judeţean a unor structuri de coordonare a asistenţei medicale spitaliceşti (Prefect, reprezentant al CJ, DSP, manager/director medical de la spitale).

– Noi planuri de comunicare între structurile medicale, respectiv de informare între acestea şi populaţie:
* lista centrelor de testare şi de evaluare din fiecare judeţ va disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe cele ale DSP-urilor;
* pachet de informaţii şi recomandări accesibile detaliate pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19.

EXTINDEREA CAPACITĂŢII DE TESTARE ŞI A ROLULUI ASISTENŢEI MEDICALE AMBULATORII

– Creşterea rapidă a capacităţii de testare (introducerea decontării testelor pe bază de antigen la nivelul cabinetelor medicilor de familie).

– Organizarea şi operaţionalizarea la nivel local a centrelor de evaluare ambulatorie a pacienţilor cu forme uşoare şi medii.

– Crearea centrelor de evaluare pentru pacienţii cu forme medii care au factori de risc (evaluare biologică şi imagistică în vederea administrării de tratament antiviral în ambulatoriu).

– Realizarea Ghidului de recomandări pentru monitorizare, evaluare, tratament şi asistenţă medicală ambulatorie (inclusiv prescrierea de medicamente antivirale)

– Dezvoltarea asistenţei medicale prin consultări şi parteneriat cu organizaţiile medicilor de familie şi cu CMR.

CREŞTEREA SIGURANŢEI PACIENTULUI ŞI A CAPACITĂŢII DE RĂSPUNS

– Creşterea siguranţei pacientului în spital. Managerii de spital sunt obligaţi să dispună:
* verificarea şi remedierea deficienţelor circuitelor electrice şi a instalaţiilor de oxigen;
* asigurarea capacităţilor de oxigen necesare în perioada de vârf pandemic;
* semnalarea către Ministerul Sănătăţii a problemelor majore.

– Asigurarea numărului de paturi alocate pentru pacienţii COVID cu formă medie la 20%, cu o flexibilizare până la 30%.

– Creşterea în bugetul pentru anul 2022 a resurselor pentru secţiile ATI (cu 65% mai mult faţă de 2021). În prezent, sunt complet funcţionale la nivel naţional 2.805 paturi ATI (pentru pacienţi COVID-19 şi cu alte patologii).

– Suplimentarea numărului de spitale care beneficiază de finanţare suplimentară prin programul „Acţiuni Prioritare ATI”, în scopul creşterii capacităţii de răspuns a sistemului medical (de la 116 la 128 unităţi ATI pentru adulţi).

TRATAMENT ACCESIBIL ŞI ADAPTAT NOILOR RESURSE TERAPEUTICE

– Adaptarea protocolului de tratament al pacienţilor COVID-19, cu includerea medicamentelor antivirale în tratamentul ambulatoriu.

– Crearea unui mecanism instituţional pentru asigurarea în centrele de evaluare a tratamentului antiviral oral şi a anticorpilor monoclonali.

– Extinderea tratamentului antiviral ambulatoriu, inclusiv cu medicamentele inovative: Paxlovid, Molnupiravir.

– Monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente (antivirale, antiinflamatorii şi imunomodulatoare, anticorpi monoclonali) la nivelul spitalelor şi transmiterea nevoilor către Ministerul Sănătăţii, pentru achiziţii şi alocări rapide.

TRATAMENT DE CALITATE

STOCUL MEDICAMENTELEOR PENTRU TRATAMENTUL COVID 19 LA 28.12.2021

MEDICAMENT – STOC ÎN SPITALE – STOC ÎN UNIFARM (Ministerul Sănătăţii) – STOC LA DISTRIBUITOR – STOC ÎN FARMACII CU CIRCUIT DESCHIS – NUMĂRUL DE TRATAMENTE DISPONIBILE

ANTIVIRALE
FAVIPIRAVIR 200 mg – 1.161.356 comprimate – 0 – 1.945 comprimate – 0 – 22.371 pacienţi
REMDESIVIR 100 mg – 11.58 flacoane – 108.902 flacoane – 0 – 0 – 20.080 pacienţi

ANTICORPI MONOCLONALI
CASIRIVIMAB / INDEVIMAB – (120 mg/ml + 120 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă) – 8.639 cutii – 15.000 cutii – 0 – 0 – 47.278 pacienţi
BAMLANIVIMAB 700 mg/20 ml – 4.188 doze – 0 – 0 – 0 – 4.188 pacienţi

IMUNOMODULATOARE
ANAKINRA 100 mg/0,67 ml – 77.930 seringi preumplute – 0 – 53.276 seringi preumplute – 175 seringi preumplute – 13.138 pacienţi
TOCILIZUMAB 400 mg – 2.048 flacoane – 1.000 flacoane – 0 – 0 – 1.500 pacienţi

COMUNICARE ŞI PARTENERIATE

– Elaborarea de instrumente de comunicare vizuale pentru populaţie, referitoare la COVID-19.

– Revitalizarea campaniei de vaccinare prin creşterea ponderii informării realizate de către profesioniştii din sănătate şi persoane cu mare autoritate profesională.

– Pachete de informaţii adaptate pentru populaţie diseminate la nivelul instituţiilor publice (MS, INSP, DSP), prin organizaţiile de pacienţi şi cele profesionale medicale.

– Înfiinţarea Comitetului consultativ „Parteneri pentru Sănătate” pentru îmbunătăţirea accesului la asistenţa medicală (reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, organizaţii cu activitate relevantă în domeniu).

– Consultări periodice cu reprezentanţii cultelor religioase, agenţilor economici, organizaţiilor profesionale şi sindicatelor (mecanism decizional incluziv) privind deciziile de sănătate publică.

RECOMANDĂRI PENTRU POPULAŢIE

– Vaccinarea previne formele severe şi decesele, respectiv reduce transmiterea virusului către alte persoane.

– Este vitală respectarea măsurilor de distanţare, igienă personală, portul corect al măştii.

– Testaţi-vă înaintea contactului apropiat cu persoane vulnerabile nevaccinate!

– Testaţi-vă la primele simptome şi declaraţi imediat rezultatul pozitiv al testării!

– Discutaţi imediat cu medicului de familie pentru testare şi îndrumare!

– Nu vă trataţi cu antibiotice împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19!

– Nu vă trataţi cu antivirale, care pot fi toxice, dacă nu vă sunt recomandate de medic!

– Dotaţi-vă cu termometru şi pulsoximetru pentru a vă monitoriza starea de sănătate, dacă sunteţi pozitiv COVID-19!

RECOMANDĂRI PENTRU INSTITUŢIILE PUBLICE ŞI PRIVATE

– Efectuaţi triajul zilnic al angajaţilor!

– Monitorizaţi permanent starea de sănătate a angajaţilor. E mai ieftin să previi decât să ai colegi bolnavi!

– Organizaţi programul de lucru decalat, pentru a evita aglomerarea spaţiilor comune.

– Încurajaţi munca la domiciliu (telemuncă).

– Puneţi la dispoziţia angajaţilor măşti, dezinfectante şi asiguraţi curăţenia şi aerisirea periodică a spaţiilor de lucru.

– Încurajaţi vaccinarea angajaţilor.

– Revizuiţi Planul de continuare a activităţii (Bussines Continuity Plan) pentru limitarea efectelor absenteismului masiv.

Evoluţia potenţială a pandemiei în România. Impactul răspândirii variantei Omicron

Situaţia actuală vulnerabilităţi

* Aproximativ 60% din populaţia vulnerabilă a României este nevaccinată.

* Numai 25% dintre persoanele vaccinate au efectuat doza booster.

* Lipsa instrumentelor de control al răspândirii îmbolnăvirilor (urmărirea contacţilor) prin necompletarea PLF de către aprox 50% dintre călătorii sosiţi din state puternic afectate de tulpina Omicron

* Nerespectarea măsurilor de carantinare de un procent important de persoane sosite în această perioadă.

* Întârzierea adoptării legislaţiei referitoare la introducerea pentru o perioadă limitată a certificatului electronic COVID-19, ca măsură de limitare a răspândirii bolii.

Concluzie: există o populaţie receptivă numeroasă, iar riscul este dublat de răspândirea masivă a tulpinii Omicron

Evoluţie potenţială a pandemiei în trimestrul I al anului 2022

Este posibil ca maximul atins în valul Delta (în 52 de zile) să fie atins în cazul Omicron cu trei săptămâni mai repede (în 31 zile).

Impactul tulpinii Omicron

* Chiar în condiţiile măsurilor non-farmaceutice implementate în prezent, este posibil ca, după jumătatea lunii ianuarie 2022, Omicron să depăşească 50% din totalul săptămânal al probelor secvenţiate la nivel naţional.

* Transmisibilitatea foarte ridicată, cuplată cu o protecţie scăzută oferită de schema completă de vaccinare împotriva infecţiei, va duce la posibilitatea infectării unui număr însemnat de persoane într-o perioada scurtă de timp.

* Acest fapt va avea efecte directe şi indirecte asupra capacităţii de răspuns a sistemului sanitar.

a) Impactul direct

* Posibilitatea mai rapidă de infectare a persoanelor susceptibile nevaccinate din grupele de vârstă de peste 60 de ani.

* Chiar şi în situaţia în care severitatea variantei Omicron va fi mai redusă decât cea a variantei Delta, capacitatea de răspuns a sistemului sanitar va fi suprasolicitată, cel puţin la nivelul înregistrat în valul precedent, din luna octombrie 2021.

b) Impactul indirect

* Infectarea masivă poate determina absenteismul de la locul de muncă a personalului sanitar.

* Deşi simptomatologia este posibil să fie absentă sau minimă în rândul personalului sanitar vaccinat, testarea pozitivă va duce la izolarea acestora la domiciliu.

* Posibila răspândire rapidă nosocomială în secţiile de spital non-covid şi în centrele rezidenţiale de îngrijire a bătrânilor.

Scenarii de impact asupra sistemului sanitar

1. Rata de creştere a numărului de cazuri 10% zilnic:

* peste 5% din cazuri necesită internare în secţii
* 10% din cazurile din secţii necesită internare la ATI;

2. Rata de creştere a numărului de cazuri 6% zilnic

* peste 20% din cazuri necesită internare în secţii;
* 10% din cazurile din secţii necesită internare la ATI;

3. Rata de creştere a numărului de cazuri 10% zilnic

* peste 20% din cazuri necesită internare în secţii;
* 1 din 8 din cazurile din secţii necesită internare la ATI

*Severitatea mai crescută pentru scenariile 2 şi 3: 20% internaţi este luată în calcul datoritî acoperirii vaccinale insuficiente la grupele de vârsta 60+

Impact spitalizare pe secţiile spitalelor

Este posibil ca nivelul maxim de încărcare a sistemului sanitar să fie atins între 27 şi 41 de zile de la începutul Valului V.

Impact spitalizare pe secţiile ATI

Este posibil ca nivelul maxim de încărcare să fie atins între 20 şi 33 de zile de la începutul Valului V.

error: Content is protected !!