Plata pensiilor către beneficiari, în luna curentă, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale(MMSS), într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook.
„Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA, pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Totodată, menţionăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie”, menţionează instituţia.
Ministerul mai precizează că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a realizat din 29 decembrie 2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 3 ianuarie 2024 şi cu încadrarea in limitele lunii ianuarie, anul curent, aprobate de Guvern.