FOTO: Poiana cu narcise din Munţii Rodnei îi aşteaptă pe turiști

FOTO: Facebook - Alex Varga

Începând cu acest sfârşit de săptămână, iubitorii de drumeții pot vizita Poiana cu narcise de pe Vârful Saca. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei anunță că narcisele au înflorit și îi așteaptă pe turiști.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei anunță turiștii interesați de drumeții la Poiana cu narcise din Valea Vinului că este pregatită să-i întâmpine. Intervalul optim pentru vizitarea Poienii cu narcise este de aproximativ 1-2 săptămâni. Turiştilor care vor vizita Poiana cu narcise, le dorim să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii, să poposească pentru a admira zona şi îi rugăm de asemenea să se informeze referitor la starea vremii înainte de plecare, să nu culeagă flori, să nu abandoneze gunoaie, să pastreze un comportament civilizat„, a anunțat Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei.

FOTO: Facebook – Alex Varga

Din Valea Vinului, turiştii pot alege două poteci: prima urcă spre vest spre Dealul Popii, iar a doua urmărește Valea Secii și apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului. Administrația Parcului Național Munții Rodnei recomanda traseul de pe Dealul Popii, care este marcat cu săgeți indicatoare.

FOTO: Facebook – Alex Varga

Pentru a admira narcisele din Munţii Rodnei, turiștii trebuie să achite un bilet, care poate fi plătit printr-un sms la numărul de telefon 7473, cu mesajul PARCRODNA1, în valoare de un euro, plus TVA.

FOTO: Facebook – Alex Varga

Poiana cu narcise de pe Vârful Saca, inclusă în Parcul Național Munții Rodnei, este o arie protejată de interes național.

https://www.facebook.com/ParculNationalMuntiiRodnei/posts/2909547282477920
error: Content is protected !!