Până pe data de 23 septembrie, polițiștii rutieri acționează cu efective mărite, în tot județul Bistrița-Năsăud, pentru prevenirea și combaterea tuturor cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Astăzi, 19 septembrie, la nivel județean este marcată ”Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere”. Astfel, peste 70 de polițiști de la Rutieră, precum și din mediul rural, cu atribuții pe linie rutieră vor acționa pe raza întregului județ. O atenție deosebită va fi acordată respectării regimului legal de viteză, motiv pentru care, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi și aparate radar.
”Prin aceste acțiuni, polițiștii bistrițeni urmăresc informarea și conștientizarea, în special a conducătorilor auto, cu privire la urmările deosebit de grave la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație sau sunt neatenți la volan” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
De asemenea, la nivel național vor fi organizate acțiuni ce vizează combaterea excesului de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau fără a purta centura de siguranță, întrucât comportamentul participanților la traficul rutier rămâne cel mai important obstacol în îndeplinirea obiectivelor în domeniul siguranței rutiere, activități care sunt derulate în cadrul Campaniei naţionale de educație rutieră „Alege viaţa!”.