Vineri seara, pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată izbucnit în comuna Mărișelu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incendiul a izbucnit într-o zonă situată între localitățile Mărișelu și Bârla și se manifestă pe o suprafață de circa 2-3 hectare.
La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului Bistrița, cu o autospecială de stingere, precum și pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mărișelu.