Prelegere teologică de înalt nivel pe Valea Şieului!


Ieri, 30 mai 2024, Biserica Ortodoxă din Mărişelu a fost gazda unei întâlniri teologice de specialitate de mare valoare, mai precis, Conferinţa Preoţească a Cercului Pastoral – Misionar Valea Şieului I.
Pr. Aurelian Poptean din Mărişelu a fost amfitrionul discuţiei religioase, iar Pr. Ioan Creţa din Şieu a fost conferenţiarul evenimentului.

Invitatul special al reuniunii preoţeşti a fost Pr. Protopop Alexandru Vidican din Bistriţa cu prezenţa Pr. Ioan Viorel Gotea din Ardan, Pr. Florin Emanuel Gordon din Domneşti, Pr. Ovidiu Cimpoieş din Posmuş, Pr. Prof. Lazăr Cozman din Sărata şi a preoteselor acestora.


Conferinţa a debutat printr-un moment de rugăciune, urmată de abordarea temei dedicată „Anului omagial al pastoraţiei și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți” de către Părintele Ioan Creţa din Şieu.

Prelegerea a avut ca titlu „Pastorația bolnavilor sau medicina duhovnicească”. Cu un discurs argumentat, precis şi însuşit, oratorul creştin a exprimat o gândire teologică rafinată pe axa categoriilor religioase păcat – suferinţă – boală – mântuire.


În cuvântarea sa preotul a creionat:

„1. Sănătatea, boala și suferința din perspectivă creștin-ortodoxă;

2. Hristos, Doctorul – mântuirea ca vindecare;

3. Lucrarea tămăduitoare a Bisericii: parohia, spital duhovnicesc.

4. Provocările și oportunitățile în pastorația bolnavilor la nivelul parohiei rurale”.


S-a văzut clar că discursul a fost pregătit asiduu de către conferenţiar care nu a venit să dea colegilor săi lecţii de teologie, ci să-şi exprime crezul care-i însufleţeşte pastoraţia pentru cei aflaţi în suferinţa bolii.


Pentru Părintele Ioan Creţa: „preotul, în mod deosebit, cercetând pe cei bolnavi, le poate schimba perspectiva asupra bolii, ajutându-i să o accepte, să o asume și să se folosească de ea pentru mântuire. El le poate arăta că boala nu este o pedeapsă, ci o șansă la mântuire.

Este o formă de mucenicie la îndemâna credinciosului de rând, pe care Dumnezeu o răsplătește, dacă e purtată cu mulțumire. «Cu cât va fi mai grea boala, cu atât mai strălucitoare va fi și cununa» (Sf. Ioan Gură de Aur). Scopul ei ultim, pentru care Dumnezeu o îngăduie, este să servească la îndreptarea vieții și dobândirea mântuirii”.


Ca laic pot spune că este bine ca preoţii să se întâlnească la discuţii de specialitate pentru a-şi împărtăşi experienţele pastorale, a-şi întări credinţa şi a nu se lăsa pradă plafonării. În acest sens, mesajele părinţilor venerabili Alexandru Vidican şi Lazăr Cozman i-au mângâiat şi încurajat pe tinerii preoţi pe calea pastoraţiei.


Prof. Dr. Florin I. Bojor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!