Spitalul Orășenesc Beclean și Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” din Năsăud sunt primele care, atunci când situația va impune, se vor ocupa de pacienții diagnosticați cu COVID-19, potrivit unui anunț al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a precizat că decizia aparține integral Ministerului Sănătății.
”Odată cu instituirea Stării de Urgență, din data de 16 martie, toate măsurile de la nivel județean sunt dispuse de către Ministerul Sănătăţii. Astfel, Ministerul Sănătății este cel care a decis că, la nivelul județului nostru, spitalele care se vor ocupa de îngrijirea pacienților infectați cu COVID-19 să fie: În prima fază, Spitalul Orășenesc “Dr. George Trifon”, Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean. Apoi, Spitalul Județean De Urgență Bistrița”, a anunțat președintele CJ Bistrița-Năsăud.
Emil Radu Moldovan a subliniat că această decizie aparține în exclusivitate Ministerului Sănătății.
În ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență Bistrița, potrivit președintelui CJ, acesta s-a pregătit din timp pentru gestionarea pandemiei de coronavirus.
”Managementul SJUB, pe lângă faptul că a achiziționat echipamente, a realizat și un „Plan de organizare și acțiune”, cu circuite separate, bine pus la punct, pentru o bună îngrijire a tuturor pacienților”, a spus Moldovan.
Iată și parte din măsurile luate la nivelul SJU Bistrița:
- Secția de Oncologie de pe str. Alba Iulia se mută la Spitalul TBC de pe str. Ghinzii, urmând ca Spitalul de Boli Infecțioase, să fie disponibil exclusiv pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, formele ușoare.
- La Spitalul Județean de Urgență Bistrița se va realiza o intrare separată, prin spatele spitalului, pentru pacienții cu CoVid-19, iar pentru cazurile severe, am pregătit Secția de Terapie Intensivă, care este complet utilată și va fi izolată.
- Terapia Intensivă se va muta în cele 5 saloane modernizate în ultimii ani, 2 la Cardiologie și 3 la Neurologie, unde sunt echipamente pentru oxigen și tot ceea ce este necesar pentru buna funcționare.
”În concluzie, atunci când Ministerul Sănătății va decide că Spitalul Județean trebuie să intervină, suntem pregătiți să facem acest lucru. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar suntem alături și vom sprijini cu tot ce putem spitalele care intră în prima linie, la decizia Ministerului Sănătății, respectiv Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean”, a încheiat Emil Radu Moldovan.
ACTUALIZARE
În urma declarațiilor președintelui CJ Bistrița-Năsăud a venit și o reacție din partea Instituției Prefectului și a Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, care îl contrazic pe Moldovan și susțin că nu a fost luată încă o decizie în acest sens, ci s-au purtat doar discuții.
”În ultimele zile au avut loc discuții cu Ministerul Sănătății, fiind căutate soluții în fiecare județ pentru a trata pacienții COVID pozitiv, cu diferite alte afecțiuni (ex. fracturi, afectiuni care necesită intervenție chirurgicală, diabet, etc) și, de asemenea, pentru gravidele COVID pozitive sau pacienți dializati COVID pozitivi. Întrucât intenția este ca spitalele judetene să rămână cât mai mult timp „curate”, Ministerul Sănătății a solicitat nominalizarea ca spital de suport COVID a unui alt spital care să aibă specialități de bază sau posibilitatea de a asigura asistență medicală necesară. Din cele două spitale publice, respectiv Beclean și Nasaud, cel care are mai multe specialități și personal este spitalul Năsăud, mai puțin în ce priveste sectia Anestezie și Terapie Intensivă. Am prezentat situația spitalului cu tot ce are și, de asemenea, cu tot ce lipsește într-o adresă către Ministerul Sănătății. Urmează ca după analiza situației, specialiștii ministerului să ia o decizie. Se ia o decizie la nivel de țară pentru toate județele”, a explicat directorul DSP Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu.