Primăria Bistriţa şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat, la mijlocul lunii iulie 2017, un proiect important pentru Bistrița. Este vorba despre proiectul care prevede reabilitarea Bisericii Evanghelice din municipiu, simbolul oraşului.
Proiectul are o valoare de circa 3,3 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, pe Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi modificarea durabilă a patrimoniului cultural. Din valoarea totală de 15 milioane de lei, valoarea eligibilă este de 12,9 milioane de lei. 83,79 la sută din valoarea totală a proiectului este și nerambursabilă (adică 12,6 milioane de lei). Contribuţia proprie suportată de către municipiul Bistriţa este în valoare de 2,4 milioane de lei.
Contractul fiind semnat, Primăria Bistrița face și următorii pași pentru a putea fi demarate cât de curând lucrările. Administrația locală a emis, la finele lunii trecute, autorizația de construcție pentru acest obiectiv de investiții, estimându-se că lucrările ar putea începe chiar în primăvara anului viitor, urmând să fie finalizate în 2020.
Potrivit proiectului, se vor executa lucrări de consolidare şi reabilitare a interiorului bisericii, se vor restaura pereţii, porţile laterale, vitraliile, picturilor murale şi monumentele din piatră. Chiar și orga și mobilierul din interiorul bisericii vor fi restaurate.
De asemenea, proiectul prevede amenajarea unor platforme de vizitare pentru turiști. Întreaga investiție are ca obiectiv general dezvoltarea turismului din municipiul Bistriţa şi punerea în valoare a monumentelor istorice pe care oraşul le are, pentru a atrage turişti interni şi externi.
Autorităţile locale estimează că, în 10 ani de la finalizarea lucrărilor, la Bistrița vor ajunge circa 390.000 de turişti.
Biserica Evanghelică are cel mai înalt turn din România, de 75 metri şi este singura din europa de Est dotată cu lift. Aceasta a fost cuprinsă de un incendiu devastator în anul 2008. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. În mai puțin de o jumătate de oră acoperișul turnului, precum și acoperișurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al orașului medieval s-au prabușit. La acea vreme, pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro.