Primăria Bistrița ar vrea să recupereze un teren de pe strada Bistricioarei, care a fost transferat de vechea administrație către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru amenajarea unei parcări.
Cum anii au trecut și parcarea nu a fost amenajată, actuala conducere a Primăriei Bistrița a purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru ca terenul să revină în administrarea Primăriei.
”Am avut o asemenea discuție. Eu sper să se ajungă la o concluzie corectă. Le-am transmis celor de la Consiliul Județean, inclusiv domnului președinte Emil Radu Moldovan, că Primăria municipiului Bistrița are bani pentru parcare. Noi am contractat un credit pentru parcări. Prima parcare pe care o vom construi prin acest credit este cea de pe Vasile Lupu. Suntem în ultima etapă a documentației. Urmează să facem licitația și să demarăm lucrările. Sigur, acest lucru depinde și de starea vremii. În situația în care Consiliul Județean va returna terenul Primăriei Bistrița, suntem în măsură să demarăm lucrările imediat ce vremea o va permite. Adică facem licitația și dăm drumul la lucrări, pentru că, repet, banii există. Din câte știu, documentația este gata pentru parcarea de pe strada Bistricioarei. E de spus și faptul că administrația județeană a mai făcut niște investiții conexe, a mai cumpărat ceva teren, clădire, dar totul poate fi discutat, sunt cât se poate de deschis pentru o rezolvare cât mai rapidă. Până acum nu ni s-a dat un răspuns ferm. Nici că nu, nici că da. Ce pot să spun este că am avut discuții, ne-am arătat și intenția și deschiderea maximă pentru a prelua acest teren și a construi parcarea, dar decizia le aparține. Terenul a fost transmis de vechea administrație către Consiliul Județean”, a explicat primarul Ioan Turc.
Terenul în cauză a fost transmis către Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în anul 2019, administrația județeană intenționând să amenajeze o parcare supraetajată cu circa 350 de locuri. Acesta a și fost unul din proiectele promise în campania electorală de la alegerile locale din 2020.