Primăria Bistrița bagă alți bani în pârtia de schi! 300.000 de lei se alocă pe reparații și consolidări! În 2018 s-au mai cheltuit 1.8 milioane de lei pentru terenul care a alunecat! TOTAL: peste 2 MILIOANE de lei, la 2 ani de la inaugurare!

363.424 lei – se vor aloca din bugetul local pe 2019 pentru REPARAȚII la pârtia de schi. Lucrările de consolidare începute în 2018 vor ajunge la un cost total de 2 MILIOANE de lei.

 

Firma care a proiectat pârtia de schi a dat FALIMENT!

 

Firma care a proiectat pârtia de schi a falimentat și NU poate fi trasă la răspundere, constructorul poate invoca lipsa acestui sistem de drenaj în proiectul propriu-zis, în timp ce Ovidiu Creu spune că ploaia e de vină pentru alunecarea de teren! În opinia lor: niciun vinovat pentru calitatea lucrărilor la pârtia din Wonderland!

Concret: la 2 an de la inaugurare, s-au mai alocat peste 2 milioane de lei pentru remedierea situației! 1.8 MILIOANE de lei au costat lucrările de intervenție în 2018, iar în 2019 se vor aloca peste 300.000 de lei pentru continuarea lucrărilor.

2 MILIOANE de lei ne costă lucrările la pârtia de schi!

Kranz Eurocenter a fost firma căreia i s-a încredințat contractul pentru lucrările de consolidare. De menționat că firma Kranz Eurocenter a construit pârtia de schi, dar NU-și asumă vina pentru alunecările de teren și susțin că ar fi respectat proiectul întocmai. Firma care a proiectat greșit nu poate fi trasă la răspundere deoarece se află în faliment.

Pârtia de schi cheltuie 13.000 de euro/lună!

Pe bugetul din 2018, s-au alocat 725.000 de lei (160.000 de euro) pe întreținerea pârtiei de schi! La această sumă s-au adăugat lucrările de intervenție, în valoare de 1.8 MILIOANE de lei.(400.000 de euro) și încă 20.000 de euro pe tunul de zăpadă.

Primăria Bistrița administrează pârtia de schi și alocă sume importante pe întreținere: salarizare personal, curent, întreținere telescaun etc.

Sume importante de bani din bugetul local pe anul 2019 sunt destinate investițiilor din zona Complexului Wonderland din Unirea

Astfel, 600.000 de lei sunt prevăzuți în buget pentru realizarea proiectului tehnic și începerea lucrărilor de execuție a unei instalații de tip teleschi – ski lift pe amplasamentul pârtiei de schi din Complexul Wonderland. Dacă rămânem tot la capitolul Wonderland, încă 28.000 de lei sunt prevăzuți pentru instalația de vară de tip alpine – coaster, bani pentru elaborarea studiului de fezabilitate. În plus, încă 1.146.000 de lei merg pentru intervențiile de urgență în urma alunecării de teren de pe amplasamentul pârtiei de schi și alți 140.000 de lei pentru protejarea prizei de apă aferente pârtiei. Încă 500.000 de lei sunt de cumpărarea a patru generatoare de zăpadă. Peste un milion de lei merg pentru stația de pompare a apei din zona pârtiei, 230.000 de lei pentru un sistem de automatizare pentru instalația de producere a zăpezii și 42.000 de lei pentru un turn de fixare  și suspendare a generatorului de zăpadă. Dacă ar fi să adunăm toate aceste cifre, se ajunge la suma de aproximativ 3,7 milioane de lei, adică aproape 800.000 de euro.

Pârtia de pe Dealul Cocoșului are cea mai joasă altitudine din țară: pornește de la 676 metri și ajunge la 418 metri și are 1.200 metri lungime. A fost realizată cu bani din bancă! Până acum, pârtia de schi a costat 5 milioane de euro. În 2016, pentru pârtia de schi din Wonderland, Primăria Bistrița a alocat 7.021.000 lei de la bugetul local și 14.327.000 lei din creditul bancar. TOTAL: 26 milioane de lei fără TVA (peste 5 milioane de euro), pentru o pârtie care funcționează 10 zile pe an.

2 comments

  1. Cineva trebuie sa raspunda si e cazul ca procurorii sa intervina

  2. Adrian Florin Chereji

    Chiar dacă firma proiectantă e în insolvență sau faliment există mijloace de a recupera banii. Ca proiectant trebuiau să aibă o asigurare de răspundere civilă din care ar putea fi recuperată o parte din sumă. Cred că administratorul firmei respecrive are, la rândul său, o răspundere civilă și trebuie acționat împotriva lui.
    O parte de vină are și constructorul care trebuia să sesizeze viciile de proiectare și să nu facă acele lucrări.
    O mare parte de vină o are personalul din primărie care trebuia să verifice proiectul și să-l recepționeze numai după ce s-au convins că este corespunzător. Dacă atunci nu au deschis ochii acuma să deschidă punga!

error: Content is protected !!