Primarul Ioan Turc a verificat, luni dimineața, stadiul intervențiilor pe ultimul tronson al străzii Gării.
”Sensul giratoriu Republicii – Gării se repoziționează, astfel încât traficul auto să se desfășoare în condiții optime. Corelativ, va fi reconfigurată și trecerea de pietoni de la intrarea pe Bulevardul Republicii, în acest sens fiind necesară mutarea unor stâlpi și ajustarea scuarului verde. Lucrările sunt în grafic, iar dacă totul decurge conform planificării, la sfârșitul acestei săptămâni va fi executat anrobatul și va fi turnat stratul binder, urmând să fie redeschisă circulația”, a precizat Ioan Turc.
Lucrările pe acest tronson sunt cuprinse în proiectul privind reconfigurarea axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului.
Prin intermediul acestui proiect, una dintre cele mai importante artere de circulație din municipiul Bistrița va fi complet modernizată.
Mai exact, proiectul prevede:
- modernizarea părții carosabile de pe cele 4 artere de circulație;
- reabilitarea trotuarelor pe toată lungimea celor 4 străzi;
- realizarea de benzi dedicate transportului public;
- realizarea pistelor pentru bicicliști, pe ambele sensuri de circulație;
- realizarea unui pasaj pietonal subteran pe Bulevardul Decebal, în zona halei comerciale;
- îngroparea tuturor rețelelor electrice și de iluminat public;
- sistem nou de iluminat public cu telegestiune;
- modernizarea stațiilor de transport public existente (10 stații).
Proiectul are o valoare de circa 13 milioane de euro și este finanțat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional.
Una caldă, una rece. Primarul Ioan Turc se laudă că sensul giratoriu Republicii – Gării se repoziționează, astfel încât traficul auto să se desfășoare în condiții optime, ceea ce este un lucru corect. In schimb nu l-a dus mintea să facă acelasi lucru si cu reconfigurarea sensului giratoriu de la intersectia Bulevardului Decebal cu strada Gării. Cu atât mai mult cu cât sensul giratoriu din zona Winmarkt, ar fi trebuit mărit astfel încât să includă si pista de bicicliști. Lucrul acesta se putea face foarte simplu prin mutarea sensului giratoriu mai spre bustul lui Mihai Eminescu, ceea ce ar fi permis si lărgirea trotuarului din fața magazinului Winmarkt, la nivelul lățimii inițiale si refacerea aliniamentul laturii respective, având în vedere circulatia pietonală intensă din zona gării si autogării spre centrul orasului.