Primarul Ioan Turc: Aquabis a dat un comunicat de toată jena. Compania ar fi trebuit să acorde mult mai multă grijă municipiului

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a reacționat după ce  compania Aquabis a făcut o serie de precizări cu privire la cele două mari proiecte pe care administrația locală le derulează cu finanțare europeană – Linia Verde și Reconfigurarea axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului. 

Am observat, zilele trecute, că Aquabis a dat un comunicat de toată jena”, a spus primarul Ioan Turc, într-o emisiune de la Radio de Bine.

Edilul Bistriței a completat că Aquabis ar fi trebuit să finalizeze până la această oră procesul de modernizare și extindere a rețelelor de apă în Bistrița.

”Practic, aceste proiecte de mobilitate au fost gândite să vină pachet cu Masterplanul de apă și canalizare pe care îl gestionează ADI Apă-Canal – Aquabis – Consiliul Județean. În momentul în care am început să lucrăm și am văzut că licitația pentru procedura de modernizare și de extindere a rețelei de apă și canal pe Bistrița nu este făcută, noi am fost obligați să găsim soluții. Am schimbat o serie de tronsoane de conducte, tot așteptând ca Aquabis să vină cu Masterplanul de apă și canalizare pe Bistrița. Am găsit înțelegere, niciodată nu voi spune decât lucruri adevărate pentru că nu poți să emiți în spațiul public neadevăruri. Eu mă mir cum de unii au curajul de a spune neadevăruri crase, flagrante. Știți pe ce se bazează? Pe faptul că un lucru spus în spațiul public, mai ales dacă este într-un registru negativ, este auzit de un anumit număr de oameni. Când vine reacția celui atacat, contraargumentele pe care cel atacat le aduce, oricât de puternice ar fi, ajung cam la jumătate din numărul de oameni care au auzit neadevărurile. Acesta este de fapt metabolismul știrilor și atunci unii se bazează pe acest lucru și spun tot felul de lucruri neadevărate. Deci Aquabis trebuia, la această oră, să fi terminat modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal în Bistrița”, a explicat primarul.

Ioan Turc consideră că Aquabis ar fi trebuit să acorde mai multă atenție municipiului, mai ales în condițiile în care în Bistrița sunt cei mai mulți dintre beneficiarii companiei.

Municipiul Bistrița înseamnă 150% din cifra de afaceri a Aquabis. Această societate de apă nu câștigă în comunele din județ, în localitățile mici, ci câștigă cu preponderență în Bistrița, care este cea mai mare aglomerare a județului. De fapt, cifra de afaceri a lor, din punctul meu de vedere, se bazează în proporție de peste 80% pe municipiul Bistrița. De aceea eu apreciez că ar fi trebuit să acorde mult mai multă grijă municipiului, inclusiv din instinct de autoconservare. Repet, din punct de vedere economic, Bistrița este esențială pentru Aquabis. În 2021 și anul trecut am reușit inclusiv cu concursul Aquabis să schimbăm rețelele de apă și canal. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest an pentru că presiunea și pe bugetului municipiului este foarte mare și soluția rămâne de identificat foarte repede. Spun acest lucru pentru că vom da drumul la lucrări de îndată ce se face vreme bună”, a mai spus Ioan Turc.

Reacția primarului Ioan Turc a venit după ce compania Aquabis a făcut o serie de precizări cu privire la situaţia lucrărilor executate în cadrul proiectelor ”Reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului” şi ”Linia Verde”.

Aquabis face precizări în legătură cu proiectele Linia Verde și Axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului

 

error: Content is protected !!