Lucrările pe strada Gheorghe Șincai din municipiul Bistrița se apropie de final. Pe această arteră de circulație a fost turnat ultimul strat de asfalt și a fost deja aplicat marcajul rutier, circulația fiind reluată.
Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul Ioan Turc a publicat imagini cu strada proaspăt reabilitată și a precizat: ”Așa arată noua infrastructură rutieră a municipiului”.
Postarea primarului Ioan Turc a primit sute de aprecieri și comentarii.
”Așa trebuie să arate un oraș european”, ”Arată impecabil”, ”Super, seamă cu un oraș dezvoltat din vest”, au comentat internauții.
”Tot ce mai lipsește, ca să putem spune că arată impecabil, este montarea de gazon pe spațiul dintre (din jurul) arborilor, asemeni celui de pe Bulevardul Republicii. Oricum, minunat!”, a scris un alt internaut, iar primarul Ioan Turc a răspuns: “Urmează! Încă nu sunt gata lucrările!”.
O altă persoană a întrebat dacă pe această stradă vor circula doar autobuzele, iar primarul a răspuns: ”autobuzele vor circula în ambele sensuri, în vreme ce restul autovehiculelor vor circula cum s-a circulat și până acum”.
Totodată, un alt locuitor al Bistriței a remarcat că pe această stradă nu vor mai exista locuri de parcare, primarul amintind că municipalitatea pregătește o parcare generoasă pe strada Lupeni. ”Centrul vechi va deveni unul atractiv și modern ca în marile orașe unde traficul rutier este redus sau inexistent”, a mai adăugat edilul Bistriței.
Ioan Turc a completat că, la finalul tuturor lucrărilor aflate în derulare, ”Bistrița va fi un oraș atractiv și modern!”.
Poliția Locală Bistrița a anunțat că circulația pe strada Gheorghe Șincai a fost reluată, dar parcarea autovehiculelor pe această stradă va fi interzisă.
”S-a deschis strada Gheorghe Șincai! Cei ce vor folosi noua infrastructură trebuie sa știe că:
– circulația auto a fost reluată, iar sensul de mers s-a păstrat, dinspre Piața Centrală spre Poșta veche.
– excepție de la regula susmenționată o vor face autobuzele electrice ce vor circula pe Linia Verde, materializată ca atare în ambele sensuri.
– parcarea autovehiculelor este interzisă pe strada Gheorghe Șincai, nefiind permisă pe niciuna din laterale, stânga sau dreapta, pe direcția de mers”, a transmis Poliția Locală.
Lucrările pe strada Gheorghe Șincai au fost executate de compania MIS Grup și fac parte din proiectul Linia Verde, unul dintre cele două proiecte majore de mobilitate urbană pe care Primăria Bistrița le implementează cu fonduri europene.
Acest proiect prevede reabilitarea infrastructurii rutiere de pe o nouă rută de transport public care va traversa orașul de la est la vest, prin centrul orașului. Este vorba despre traseul Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara.
Pe lângă crearea noii rute de transport public, pe care vor circula vehicule electrice, este prevăzută și modernizarea părții carosabile şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, a trotuarelor, a spațiilor vezi și amenajarea unor piste pentru cicliști.
De asemenea, în proiect este prevăzută și achiziţia unor autobuze electrice și montarea unor staţii de încărcare pentru aceste autobuze, precum și a unui depou și a unui dispecerat pentru managementul traficului.
Remus, o actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă presupune sa te si duca mintea sa faci ceva cu adevarat util generatiilor viitoare.
Trebuie sa te duca mintea, sa ai viziune si cand spun asta, ma refer la faptul ca trebuie sa vezi la mai mult de cateva luni / 2 -3 ani inainte.
Trebuie sa te duca mintea sa realizezi ca ceea ce faci ajuta sau incurca sau, daca nu reusesti sa accepti ca nu poti sa gandesti asa sa apelezi la specialisti. Si cand zic SPECIALISTI nu ma refer la „specialisti” ci la aceea ca stiu cu ce se mannca toate acestea. Nu la firme de casa care fac studiu de trafic si ei au conform datelor oficiale cate 1 sau 2 angajati.
Nu sa preiei idei tampite de la predecesorii tai si sa le aplici doar de dragul de a nu pierde niste bani si tu intorci cu fundul in sus un oras intreg. Si te mai si lauzi cu aceasta!
De la bun început traseul pentru Linia Verde de transport public între Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, a fost prost gândit.
In primul rând, conceptul de „Linie Verde” presupune înafară de folosirea mijloacelor de transport public ecologic si implementarea unor măsuri de separare a benzilor de rulare a vehiculelor de transport public în scopul cresterii vitezei de deplasare si diminuarii duratei călătoriei. De aceea, traseul ales trebuia să evite centrului istoric al orasului, unde străzile sunt prea înguste si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public prevăzute cu alveole pentru statiile de autobuz. Ori în situatia actuală, pe strada Gh. Sincai doar banda de pe sensul dinspre Posta veche spre Piata Centrala poate fi dedicată transportului public de calatori, in timp ce banda de pe sensul opus este comuna cu circulatia celorlalte mijloace auto, ceea ce creaza inevitabil o serie de perturbatii soldate cu prelungirea duratei de deplasare a mijloacelor de transport public. De asemenea, traseul Liniei Verzi împreună cu pista de biciclete pe strada Gheorghe Sincai si prin Piata Centrală anulează un număr mare de locuri de parcare din centrul istoric.
Acum, singurul lucru ce s-ar mai putea face ar fi o actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD ar permite o modificare a traseului pentru Linia Verde fără cheltuieli suplimentare. Astfel de la Poșta veche traseul ar trebui deviat pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde ar putea fi amenajate fără probleme benzi dedicate pentru Linia Verde de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in centrul orasului pe traseul pasajelor amenajate cu bani europeni. In felul acesta, pe strazile Gh. Sincai si Dornei ar putea sa ramâna doar pistele de biciclete cu dublu sens, asemanatoare cu cele existente pe Bul. Independentei, care să permită trecerea prin centrul vechi până la Piata Petru Rares.