Primarul Ioan Turc: Continuăm acțiunile pentru eradicarea cerșetoriei la Bistrița! Apel către locuitorii orașului

FOTO: www.arq.ro

La Bistrița continuă acțiunile pentru eradicarea cerșetoriei, afirmă primarul Ioan Turc, care face apel la locuitorii orașului să susțină demersurile municipalității pentru stoparea acestui fenomen și să nu mai ofere bani persoanelor care apelează la mila publicului.  

În ultimele 7 luni, au fost identificate pe raza municipiului 71 de persoane care practicau cerșetoria. 27 dintre acestea erau cu domiciliul în Bistrița, iar în urma evaluărilor realizate de Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei, 21 de familii au fost incluse în programe sociale. Direcția de Asistență Socială colaborează cu Fundația HHC Baia Mare pentru implementarea unui proiect de Prevenire a Separării Copilului de Familie și, astfel, am reușit să întreprindem câteva acțiuni pentru a oferi sprijin familiilor în cauză, în urma efectuării anchetelor sociale”, a spus primarul Ioan Turc.

Prin intermediul acestui proiect, la Bistrița au fost acordate ghiozdane echipate pentru începerea anului școlar și alte materiale pentru copiii înscriși la grădinițe, au fost decontate analize medicale, au fost achiziționate articole igienico-sanitare, de îmbrăcăminte, încălțăminte, de mobilier și electrocasnice, dar și consulturi medicale și consiliere familială. Pentru unele cazuri, a fost necesară acordarea sprijinului pentru obținerea actelor de identitate, găsirea unor spații pentru locuit, reintegrarea în familie sau întocmirea dosarului pentru încadrare într-un grad de handicap sau pentru pensionare.

”Pentru alte 32 de persoane identificate la cerșit și care aveau domiciliul în alte localități, s-au făcut solicitări la primăriile de care aparțineau, cu scopul de le oferi serviciile sociale necesare pentru a nu se întoarce în stradă. Pentru 6 din cei 19 minori care au practicau cerșetoria, a fost sesizat DGASPC Bistrița-Năsăud pentru aplicarea măsurilor de protecție socială, fiind suspendate drepturile părintești pe termen nelimitat. 9 minori care figurau cu măsură de protecție socială au fost predați reprezentanților DGASPC, iar pentru 4 minori părinții au dat declarații prin care s-au angajat să supravegheze copiii pentru a nu mai recurge la cerșit”, a mai completat Ioan Turc.

Primarul Bistriței a făcut și un apel către locuitorii orașului.

”Demersurile municipalității pentru eradicarea fenomenului cerșetoriei trebuie să fie susținute de fiecare dintre dumneavoastră. De cele mai multe ori, banii pe care îi oferiți cerșetorilor nu îi ajută să aibă o viață mai bună, ci contribuie la susținerea unui comportament antisocial”, a încheiat Ioan Turc.

error: Content is protected !!