Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 8 – 21 aprilie).
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în primele 3 zile de prognoză maximele vor fi în creștere, cu medii de la 24 la 26 de grade, apoi, până în 15 aprilie vor avea variații între 20 și 24 de grade, după care vor scădea semnificativ la 16 grade în următoarele două zile și se vor redresa ușor spre finalul intervalului
de prognoză, la 18 grade mediat regional. Temperaturile minime vor varia între medii de 2 și 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 și 10 aprilie și din nou între 18 și 21 aprilie. Va ploua pe arii restrânse și în general slab, cu o probabilitate mai mare din 14 aprilie”.
La munte, ”vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în prima săptămână, chiar dacă vor fi variații termice de la o zi la cealaltă, astfel încât mediile acestora se vor încadra, la maxime, între 12 și 16 grade, iar la minime între 2 și 6 grade. După data de 15 aprilie se va răci accentuat, cu maxime ce vor ajunge la 6 grade mediat regional și minime la -2 grade. Probabilitatea ca precipitațiile să se manifeste cu caracter local va fi mai ridicată după data de 17 aprilie”.