Un proiect care îi învață pe oameni să devină salvatori va fi implementat și la Bistrița, potrivit primarului Ioan Turc.
Într-o conferință de presă susținută joi, primarul a precizat că este vorba despre programul ”Există un erou în fiecare dintre voi”, prin intermediul căruia se va crea o rețea de voluntari pregătiți să intervină și să acorde ajutor în situații de urgență. De asemenea, în cadrul acestui demers, în mai multe zone din oraș vor fi montate defibrilatoare automate, pentru a facilita acordarea asistenței medicale de urgenţă persoanelor cu probleme grave.
”Bistrița va fi singurul oraș din țară, în afara Bucureștiului, care va implementa programul ”Există un erou”, un proiect care mie mi-a atras atenția și pe care îl apreciez ca fiind foarte bun, destinat să salveze vieți. În acest sens, am avut o discuție cu domnul doctor Cristian Grasu, medic primar și președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România. După data de 8 iulie, domnul doctor va veni la Bistrița cu doi voluntari și va forma prima grupă de voluntari bistrițeni care vor activa în acest program pe care ne-am propus să îl dezvoltăm așa cum trebuie. Se va încheia un protocol între Asociația Voluntarilor București și Primăria Bistrița. Practic, acest program presupune ca, prin intermediul unei aplicații, voluntarii noștri vor primi un SMS în situația în care un om este, spre exemplu, căzut undeva pe spațiul public. Vom pune în oraș, în diferite puncte, defibrilatoare cu acumulatori a căror durată de viață este de cel puțin 4 ani. Cel mai apropiat voluntar ia defibrilatorul, merge la caz și îl ajută pe cel căzut. Pentru a putea deveni voluntar, persoanele interesate trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani. Ele vor parcurge un curs de prim ajutor și vor încheia un contract de voluntariat. Sigur, totul va fi gestionat prin numărul de urgență 112”, a explicat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.
“Există un erou în fiecare dintre voi” este un program care deja funcționează în Capitală.
În acest context, Ioan Turc a adăugat că municipalitatea analizează și oportunitatea de a încheia un parteneriat cu Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, în special pe zona de servicii la domiciliu.
”Sunt foarte mulți oameni bătrâni, singuri, care au nevoie de schimbarea unui bandaj, de o injecție sau de alte servicii, dar din păcate această zonă de servicii la domiciliu este aproape neacoperită. Voi reveni cu detalii în acest sens”, a completat primarul.