Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Primăria Bistriţa organizează marţi, 24 ianuarie, la Bistriţa, de Ziua Unirii Principatelor Române, un eveniment public dedicat acestui moment istoric.
Ceremonia militară şi religioasă va avea loc la bustul domnitorului Alexandru loan Cuza din Piaţa Unirii, începând cu ora 12:00.
Potrivit Instituției Prefectului, manifestările vor cuprinde:
- acordarea onorului militar;
- intonarea Imnului National al României;
- oficierea serviciului religios;
- alocuţiune;
- depunerea unei coroane de flori;
- defilarea gărzii de onoare;
- Hora Unirii;
- moment artistic susținut de Veta Biriş şi Ansamblul folcloric profesionist „Cununa de pe Someş”.
În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. Anul acesta se împlinesc 164 de ani de la Mica Unire.