Potrivit anchetatorilor, liderul grupării (Negrea Marius Viorel) ar fi avut legături cu furnizori de cocaină din America de Sud şi cu clienţi din Marea Britanie.
Inculpaţii erau şoferi pe TIR-uri şi transportau droguri, în special cocaină, spre Marea Britanie. Tribunalul Bistrița – Năsăud s-a pronunțat în noiembrie 2020 (dosar nr. 313/112/2018) și pe fond a eliminat din dosar toate interceptările ca urmare a deciziei CCR prin care nicio probă obţinută cu sprijinul SRI nu mai poate fi utilizată.
Inculpații au folosit ultima cale de atac iar după încă 1 an de procese, Curtea de Apel Cluj le-a respins Apelul și a menținut pedepsele dispuse de decizia Tribunalului Bistrița Năsăud. Hotărârea definitivă a fost pronunţată miercuri, 16 februarie 2022, la Curtea de Apel Cluj-Napoca, inculpaţii fiind din Bistriţa Năsăud, Mureş şi Alba.
– Negrea Marius Viorel (47 ani, liderul grupării) a primit pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 3 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.
De la acesta, instanţa a dispus confiscarea specială a sumei de 276.000 euro.
Din această pedeapsă, se deduce arestul preventiv: aproximativ 3 ani.
– Cociobea Alexandru (46 ani) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Din această pedeapsă, se deduce arestul preventiv: aproximativ 2 ani și 5 luni.
– Popa Ilie Sorin (57 ani) a primit 8 ani de închisoare.
Din această pedeapsă, se deduce arestul preventiv: aproximativ 2 ani și 5 luni.
– Sigmond Francisc (40 ani) a fost condamnat la 13 ani după gratii. Din această pedeapsă, se deduce arestul preventiv: aproximativ 1 an și 2 luni.
– Costea Costel (31 ani) a primit cea mai blândă pedeapsă – 4 ani în regim de detenţie.
În total, cei cinci au primit aproape 49 de ani după gratii.
Procurorii DIICOT au precizat ca, in luna decembrie 2016, Negrea a constituit impreuna cu inculpatii Zsigmond Francisc si S. C. G. (cercetat de autoritatile germane), la initiativa sa, un grup infractional organizat, ce a actionat de pe teritoriul Romaniei dar si din strainatate, in cadrul caruia fiecare trebuia sa desfasoare activitati specifice pentru preluarea drogurilor, realizarea transporturilor de droguri de risc si de mare risc pana la destinatar, precum si predarea lor la destinatie, pentru a obtine importante sume de bani, cu scopul de a trafica droguri de risc (ketamina si cannabis) si de mare risc (cocaina).
Percheziţiile din 2017
În luna septembrie a anului 2017, o amplă acţiune a forţelor de ordine române în cooperare cu cele internaţionale se desfăşura în mai multe state din Europa, în Bistriţa-Năsăud şi într-un sat de lângă Zlatna, la Feneş. În paralel au mai fost efectuate 9 percheziţii în Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi în Germania, Marea Britanie şi Olanda de către procurorii DIICOT şi forţele de ordine de la Europol şi Eurojust. Potrivit procurorilor DIICOT, din cercetări ar fi reieşit că liderul grupării avea legături cu furnizorii de cocaină din America de Sud şi cu clienţi din Marea Britanie. Cercetările au fost iniţiate în luna februarie 2016, iar pentru documentarea activităţii infracţionale a fost demarată o cooperare internaţională, prin intermediul Europol şi Eurojust, cu Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia şi Olanda.
Conexiuni cu cartelul lui El Chapo din Mexic!
Din cercetari, a reiesit ca inculpatul Negrea Marius Viorel, liderul gruparii, a avut legaturi cu furnizori de cocaina din America de Sud si cu clienti din Marea Britanie.Pentru transportul drogurilor era preferata ruta Olanda-Marea Britanie, fiind folositi conducatori de autotrenuri cetateni romani, angajati la diverse companii de transport. Pana la data actiunii, au fost capturate peste 200 de kg. de canabis, 50 de kg. de ketamina si 55 de kg. de cocaina de catre autoritatile din Spania, Franta si Marea Britanie.
CLICK să vedeți decizia definitivă a Curții de Apel Cluj.
CLICK să vedeți decizia Tribunalului Bistrița – Năsăud.