Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că renunţarea la starea de alertă se va produce în momentul în care indicatorii epidemiologici demonstrează că transmiterea comunitară a virusului SARS-CoV-2 a încetat.
”Se va renunța la starea de alertă în momentul în care indicatorii epidemiologici demonstrează că transmiterea comunitară a încetat și atunci într-adevăr starea de alertă poate fi ridicată în totalitate”, a spus ministrul Alexandru Rafila, care a participat sâmbătă la inaugurarea unor secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
Potrivit ministrului, după ridicarea stării de alertă în România, vor dispărea și restricțiile care au fost impuse prin aceasta, iar purtarea măştii de protecţie în interior şi în spaţiile aglomerate va deveni o recomandare, nu o obligaţie.
”Ridicarea stării de alertă va duce și la ridicarea majorității restricțiilor. Masca nu este neapărat o restricție, este o metodă de protecție. Și chiar dacă ea, din punctul de vedere al obligativității, va dispărea, sigur că în interior, în spații aglomerate, cel puțin pentru o perioadă de timp, probabil că vom recomanda utilizarea în continuare a măștii, fără să fie obligaţie”, a adăugat Alexandru Rafila.
În opinia ministrului, masca ar trebui purtată și după ridicarea stării de alertă, în semn de ”respect față de ceilalți”.
”Cred că respectul față de ceilalți și față de propria persoană, până la urmă, cred că este important atunci când utilizăm masca”, a precizat Rafila.
Sursa citată a mai subliniat că ridicarea cât mai rapidă a restricțiilor este necesară pentru reluarea normală a activităților economice și sociale obișnuite, dar că acest lucru nu se va face în detrimentul sănătății oamenilor.
”Suntem oameni responsabili. Restricțiile vor fi ridicate cât mai rapid în momentul în care situația epidemiologică o va permite. Astăzi au fost 18 mii de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puține și așteptăm un moment optim ca aceste restricții să permită și desfășurarea în siguranță din punct de vedere a sănătății a tuturor activităților. Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranță termenul va fi cât mai rapid în momentul în care situația o va permite”, a mai spus Rafila.