Într-o singură zi, aproximativ 1.500 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 la nivelul județului Bistrița-Năsăud, din care peste 900 au făcut prima doză – o cifră record de la debutul valului patru al pandemiei, informează Instituția Prefectului.
”După ce numărul persoanelor decedate din cauza viruslui SARS-CoV-2 a crescut alarmant în ultima perioadă, tot mai mulți bistrițeni au decis să se vaccineze în ultimele zile. Doar ieri, 21 octombrie, s-au vaccinat aproape 𝟏.𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞, dintre care 930 cu prima doză. Haideți să spunem DA în fața responsabilizării! Doar prin vaccinare putem reveni la normalitate și uita de grija pandemiei”, a precizat Instituția Prefectului.
Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 continuă în Bistrița-Năsăud și în perioada următoare.
La finalul acestei săptămâni, mai exact în ziua de duminică, un punct mobil de vaccinare va funcționa în curtea Bisericii ”Sfântul Dumitru” de pe strada General Grigore Bălan din Bistrița.
De asemenea, un nou punct de vaccinare împotriva COVID-19 va fi deschis, în câteva zile, la Palatul Culturii, acesta urmând să funcționeze pe perioada în care se depun cererile pentru ajutoarele de încălzire, a anunțat primarul Ioan Turc.
Totodată, în curând va fi deschis în Bistrița și un centru de testare gratuită.
”Vom deschide un centru de testare gratuită în zona Pieţei Centrale. Toţi bistriţenii care vor dori să se testeze o vor putea face gratuit prin serviciile pferite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița. Am observat că pe 112 solicitările sunt destul de multe și cred că această modalitate este și de natură să-i conștientizeze pe oameni cu privire la riscurile bolii. Vor fi teste rapide”, a spus primarul Bistriţei.
Într-o primă etapă, administrația locală va achiziționa o mie de teste și, în funcție de solicitări, numărul poate fi suplimentat.
La nivel judeţean, numărul total al persoanelor vaccinate cu schemă completă este, în prezent, de aproximativ 76.500.