Doi tineri din localitatea Budacu de Susu au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști. Aceștia sunt bănuiți că ar fi depus mărturie mincinoasă într-un dosar penal.
”La data de 16 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi tineri de 17, respectiv 26 de ani, ambii din Budacu de Sus, cercetați pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În cadrul cercetărilor efectuale, s-a stabilit faptul că, cei doi fiind audiaţi în calitate de martori într-un dosar penal de conducere fără permis, aflat pe rolul Judecătoriei Bistriţa ar fi făcut afirmaţii mincinoase, cu privire la împrejurările despre care au fost audiaţi”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Tinerii vor fi prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Bistrița cu propunerea de arestare preventivă.