”În Bistrița-Năsăud avem nevoie de oameni sănătoși! Pentru asta avem nevoie de medici de familie în toate comunele județului, chiar și în cele mai izolate”, spune Robert Sighiartău, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
”Din păcate, în Bistrița-Năsăud, stăm foarte prost la acest capitol, iar până acum administrația județeană nu a făcut nimic pe acest palier.
La noi există, în medie, un medic de familie pentru 644 de persoane, în timp ce media națională este de un medic la 267 de persoane.
Nu este suficient să ai doar spitale bine dotate, ci să ai baza în teritoriu. Iar această bază sunt medicii de familie, care fac și prevenție, nu doar tratează persoanele deja bolnave sau le trimit la medicii specialiști din policlinicile sau spitalele din județ. Fiindcă prin prevenția pe care medicii de familie o pot face în cabinetele lor, cheltuielile cu spitalizarea sunt mai mici și astfel se poate reduce presiunea pe bugetul de sănătate. Și doar așa putem avea o populație sănătoasă, oameni care pot munci și pot aduce plus valoare județului.
Avem nevoie de mai mulți astfel de medici specialiști în județ, dar ei trebuie motivați să vină aici să practice meseria pentru care s-au pregătit ani de zile.
Și se poate face asta! Consiliul Județean se poate implica activ și poate acorda medicilor de familie un bonus față de banii pe care îi încasează, dacă vor merge în zonele mai izolate ale județului. Este o soluție găsită și pusă în practică de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, care a acordat un supliment în valoare de 1.000 de euro lunar pentru ca medicii să meargă în zonele mai izolate ale județului și unde nu există medici de familie. Trebuie să avem grijă de sănătatea cetățenilor din Bistrița-Năsăud!”, a precizat Robert Sighiartău.
(Material electoral comandat de PNL Filiala Bistrița-Năsăud/Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)