Perioada de prohibiție s-a terminat și începând din 5 iunie se poate pescui pe toate apele din județ. Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv gestionează principalele ape curgătoare din județ și în continuare execută controale în vederea depistării pescarilor care NU dețin dreptul de a pescui.
AJVPS percepe o taxă de 20 de lei/zi sau 100 lei/an pentru orice pescar care deține permis de pescuit eliberat de ANPA și care NU este membru al asociației. Reprezentanții AJVPS susțin că pescarii au solicitat aceste controale, tocmai pentru a preîntâmpina acțiunile de braconaj.
În urma unui protocol cu Jandarmeria, AJVPS BN va face controale cât mai dese pe diferite zone din întreg județul. Asta pentru a stopa braconierii sau persoanele care rețin pești sub dimensiuni.
În judeţul Bistriţa-Năsăud pescarii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor sportivi Bistriţa-Năsăud care deţin PERMIS DE PESCUIT RECREATIV pentru anul 2018 pot pescui în toate apele de munte din judeţul nostru şi în Lacul Colibita , Tăul Zânelor şi Tăul Morii şi pot reţine păstrăvi de dimensiuni mai mari de 20 cm.
Pe 2018, pescarii trebuie să achite 100 de lei! Pensionarii, femeile și copiii au REDUCERE!
Activitatea de pescuit recreativ se realizeaza in baza unor contracte de concesionare a resursei acvatice in scop recreativ, pe habitate piscicole clar delimitate si in baza unor planuri de management a pescuitului in scop recreativ prezentate de asociatiile de pescari recreativ elaborate de institutiile specializate din domeniul pescuitului si acvaculturii.
Ape gestionate de AJVPS: râul Someș, râul Șieu, râul Bistrița, pârâul Roșua, pârâul Lechința. AJVPS gestionează apele din județele: Maramureș, Mureș, Suceava și Cluj (Someșul Mic, Someșul Mare).
Pescarii prinși fără permis riscă o amendă cuprinsă între 200 – 600 de lei!
Pe raza județului, singura ascociație care gestionează ape este AJVPS. Pescarii care sunt surprinși la pescuit și NU dețin permis valabil riscă o amendă cuprinsă între 200 și 600 de lei!
REPOPULAREA de toamnă! Se bagă plătică!
AJVPS BN intenționează să organizeze o acțiune de repopulare a apelor curgătoare din județ. În acest sens, ONG-ul a comandat un studiu care se va realiza de Institutul de Acvacultură de la Galați).
În 2017, AJVPS a realizat o amplă acțiune de repopulare a apelor Bistrița, Someș și Șieu, acțiune pentru care au obținut toate avizele necesare: de la Agenția pentru Protecția Mediului, de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și de la Agenția pentru Arii Protejate.
” AJVPS BN va face o nouă re-populare în toamnă! Este a treia acțiune de acest gen pe care o realizăm având la bază toată documentația necesară. La primele 2 acțiuni am primit toate avizele de la instituțiile abilitate în acest sens și am avut reacții pozitive ale pescarilor! Dacă în în primele dăți am repopulat cu caras și crap, de data asta intenționăm să repopulăm cu plătică, o specie de pește autohton… repet: așteptăm toate avizele specialiștilor, după care vom face repopularea, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată! „ – a declarat Emil Alexandru , vicepreședinte AJVPS BN.