Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență privind majorări salariale pentru personalul din Sănătate, Asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Actul normativ aprobat de Executiv stabilește că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centre de asistență socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023.
Această majorare se acordă în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024.
”Misiunea angajaților din asistență socială nu este deloc ușoară și trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă. Așa cum ne-am angajat în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu organizațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care și-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Ordonanța de urgență a Guvernului majorează și salariile de bază ale personalului din Sănătate, precum și cele ale personalului TESA din Sănătate, creșterea urmând să se facă tot eșalonat.
De majorări vor beneficia și 235.611 de medici, farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, personal TESA.
Actul normativ stabilește și faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.