La nivelul județului Bistrița-Năsăud, de la instituirea stării de alertă (15 mai) și până acum, șase persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu au fost transferate în centrele de carantină, potrivit informațiilor comunicate de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Autoritățile județene reamintesc tuturor persoanelor care se află în izolare la domiciliu, fie pentru că au intrat în contact cu persoane confirmate cu COVID-19, fie că au revenit în țară dintr-o călătorie externă, că această măsură trebuie respectată cu strictețe. Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, face apel la toți cei aflați în izolare la domiciliu.
”Fac apel la o atitudine conștientă, responsabilă, pentru a ne întoarce treptat la viața noastră, la libertățile noastre așa cum le știam. Să nu ne punem în pericol inutil pe noi, pe cei dragi, familiile noastre, pe colegii noștri, pe cei vulnerabili, pentru un moment sau mai multe de relaxare trecătoare. Perioada stării de alertă nu schimbă cu nimic datoria pe care o avem ca cetățeni pentru a lupta împotriva pandemiei. E un test pe care trebuie să-l trecem cu toții!”, a transmis prefectul Stelian Dolha.
Totodată, autoritățile precizează că perioada de izolare la domiciliu este de 14 zile, iar nerespectarea acestei măsuri atrage transferul la o locație special amenajată pentru carantinare, sub pază, iar cheltuielile de cazare și masă sunt suportate exclusiv de către persoanele care nu au respectat măsura izolării.
În acest moment, la nivelul județului Bistrița-Năăsud sunt peste 2.000 de persoane palsate în izolare la domiciliu și încă circa 60 în carantină.