Un număr de șase șoferi din Bistrița-Năsăud riscă să ajungă după gratii după ce au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența alcoolului, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Primul șofer este un tânăr din Feldru.
”La data de 6 august, după ora 01.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control pe raza localității Nepos, un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani, din Feldru. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat. În consecință, la spital, șoferului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Cel de-al doilea șofer prins în timp ce conducea băut este un bărbat din Bistrița.
”La data de 6 august, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Județean 172D, în Colibița, un autoturism. La volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din Bistrița. Testare cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului rezultând valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior la spital, șoferului i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Al treilea șofer prins de oamenii legii este din Budacu de Jos.
”La data de 6 august, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 173C prin Budacu de Jos. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate. Acesta a fost testat alcoolscopic cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărului i-au fost recoltare probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru documentarea faptei și tragerea la răspundere a persoanei vinovate”, adaugă polițiștii.
Cel de-al patrulea șofer este din Pinticu.
”La data de 7 august, în jurul orei 03.00, pe Drumul Județean 173 din Teaca, polițiștii au oprit un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Pinticu. Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate la spital două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit, urmând documentarea faptei”, se mai arată în buletinul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Un alt bărbat prins beat la volan este din Târlișua.
”La data de 7 august., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat în flagrant delict pe Drumul Județean 171 în Agrieșel, un șofer care conducea sub influența alcoolului. La volanul autoturismului oprit pentru control, polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani, din Târlișua. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, completează oamenii legii.
Și un bărbat din Coșbuc a fost prins conducând o mașină deși consumase alcool înainte de a se urca la volan.
”La data de 7 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au oprit pentru control, pe raza localității Coșbuc, un autoturism. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 62 de ani, din Coșbuc. În urma verificărilor efectuate de către polițiști și a testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul șoferul se afla sub influența alcoolului, valoarea indicată fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se mai menționează în comunicat.