Sezonul rece se apropie cu pași repezi, astfel că, tot mai mulți bistrițeni apelează la sursele de încălzire pe care le au la dispoziție în locuințe. Însă, cum costurile cu încălzirea sunt mai mari față de restul anului, cei care nu își permit să plătească în întregime cheltuielile pot apela și la un ajutor din partea statului. Este vorba despre ajutorul pentru încălzirea locuinței, care se acordă în perioada sezonului rece, atât persoanelor singure, cât și familiilor, însă, în anumite condiții.
Condiții de acordare
Principala condiție pentru acordare acestui sprijin social este legată de veniturile solicitanților, însă, legislația în vigoare prevede și alte circumstanțe care pot duce la respingerea unei cereri pentru ajutorul de încălzire. Astfel, dacă solicitantul e proprietarul unor bunuri mobile sau imobile, nu are dreptul să primească acest ajutor.
”Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice”, se arată în actul normativ care reglementează acordarea spijinului social (OUG 70/2011).
În plus, ajutorul se acordă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
În cazul energiei termice, ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 786 de lei. Persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei.
În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membru de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 615 lei.
Suma maximă care poate fi acordată ca sprijin este de 262 de lei
Cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar (n.r. – conform tabelului).
Câteva modificări aduse legislației în vigoare
Potrivit Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, cei care vor să solicite un astfel de ajutor trebuie să depună cereri la primăriile pe raza cărora au domiciliile. Aceste cereri pot fi depuse până la data de 20 noiembrie 2017 pentru întreg sezonul rece 2017 – 2018 sau lunar, ajutorul acordându-se pe perioada rămasă până la sfârșitului sezonului rece, dar nu mai târziu de 20 martie 2018 pentru luna martie a anului viitor. OUG 70/2011 prevede că sezonul rece reprezintă perioada cuprinsă între 1 noiembrie și 31 martie.
La nivel județean, unele primării au preluat deja cereri, în vreme ce la altele abia de săptămâna viitoare se pot depune. La Primăria Bistrița, de exemplu, cererile pot fi depuse după data de 15 octombrie. Șeful Direcției de Servicii Sociale, Radu Dreptate, a declarat că ”din data de 15 vom elibera formularele, pentru că în momentul de față au venit niște precizări de la Ministerul Muncii. Este o modificare vis-à-vis de formalistică și dosar și acum le punem toate pe hârtie să vedem exact despre ce este vorba”.
Reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud spun că modificarea adusă este referitoare la formularul de cerere pe care solicitanții trebuie să îl depună, deci condițiile de acordare nu se modifică față de anii trecuți.
”Prin Hotărârea de Guvern numărul 559/2017 s-a modificat modelul de cerere pentru alocaţie de susţinere, ajutor social şi ajutor pentru încălzirea locuinţei prin introducerea unui formular unic. Această cerere unică va fi completată de către solicitantul ajutorului de încălzire în situaţia în care nu are stabilit un alt beneficiu enumerat anterior, pentru familia proprie, precum şi pentru celelalte persoane sau familii care pot fi beneficiare de ajutor social (VMG) sau de alocație pentru susținerea familiei (ASF) cu care acesta locuieşte şi gospodăreşte şi va depune documente doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia. În situaţia în care solicitantul de ajutor pentru încălzirea locuinţei este beneficiar de alocaţie de susţinere şi/sau ajutor social prin HG. Nr. 559/2017 a fost introdus un formular de cerere simplificat, caz în care se iau în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social şi/sau alocatia pentru susţinerea familiei” precizează AJPIS B-N.
Mii de bistrițeni au solicitat anul trecut ajutorul de încălzire
Anul trecut, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au existat 6.472 de beneficiari ai ajutorului de încălzire a locuinței, majoritatea – 5.453 – încălzindu-se cu lemne, în vreme ce 1.008 aveau sisteme pe bază de gaze naturale și 11 beneficiari s-au încălzit cu ajutorul energiei electrice. Circa 600 de beneficiari au fost din municipiul Bistrița.
În județul Bistrița-Năsăud nu există energie termică în sistem centralizat, astfel că, nici ajutoare pentru acest tip de încălzire nu au fost acordate.
Sursa foto: www.gorjeanul.ro