Liberalii au pus pe funcție un june tânăr și rămân în continuare fără lider în focul luptei cu un P.S.D care se extinde tumoral. Robert e nevinovat în jocul ăsta, nu are anvergură și nici experiență pentru o funcție așa mare. Iar faza cu bun-afacerist NU prea ține când iei totul cam de-a gata! E neo-protestant și nici asta NU-l avantajează (dacă ne raportăm strict politic). La noi, minoritățile NU prea atrag votul majorității, iar „pocăiții” NU inspiră intenție de vot. „Frații” NU au cea mai bună imagine când se-amestecă în politică și dacă NU cred asta, se amăgesc profund.

Pe vremea când PDL-iștii horeau pe Pietonal victoria lui Băsescu la prezidențiale, Sighiartău NU își putea închipui că în mai puțin de 6 ani va sta pe scaunul de președinte! Ca un fum s-a dus vremea unui partid ce avea pe bancă miniștrii, secretari de stat sau președinte de Consiliu Județean și dădeau tonul în județ.

La Cluj, Dragnea a plantat un june șef pe filială, sătul de atâtea umilințe administrate de liberali. Ei bine, la noi e cam invers și tinerelul a fost pus pe sfori să le mai spele din imagine. Lor, celor care cândva zdrobeau P.S.D-ul și ulterior s-au zdrobit între ei. Asta se întâmplă cu nucii bătrâni și umbra deasă, dar cu securea D.N.A-ului la rădăcină.

S-a ajuns aici pentru că s-au promovat oameni pe criterii de buni-executanți, care să voteze „la pedală” și au rămas puțini în cloacă văzând că cine mișcă, are dosar.

E clar cine-i sforarul ce se vrea nemuritor, dar scorul nu-i a bun! Sighiartău a ieșit la 2 voturi diferență și asta arată că grupările sunt scindate în interior și e vremea lui scapă cine poate. De aceea, bătălia pe liste va fi cruntă în interior. Greu de crezut că pe listaci îi vor salva voturile din toamnă ale neo-protestanților, de ca și cum ei ar fi o armată oarbă care doar execută ordinele pastorilor. Nu e chiar așa, ca dovadă că țărăniștii NU au adunat mult-visatele 4.000 de voturi.

Știți care e dușmanul cel mai mare al leului? Furnicile! Când regele junglei rămâne fără rival natural, sfârșește devorat de ele. Doar că furnicile „roșii” sunt acum cele multe și pișcă al naibii de tare. Iar leul e demult para-leu și ragetul său sună a schelăit.

Ca un Don Quijote ce se vrea izbăvitor, mieunașul Sighiartău e pus general peste un partid din care a rămas blazonul și visează să-i facă iarăși ce-au fost și mai mult decât atât… Sweet dreams, frate… în umbra nucului cel găunos!