Spitalul Județean solicită alocarea unei sume de bani pentru angajarea unor specialiști în avocatură. Instituția condusă de Gabriel Lazany se află în plin scandal, după ce un medic ginecolog a fost trimis în judecată.
Daune de aproape 1 MILION de euro!
Spitalul Județean este parte în proces și se cer daune de 4.500.000 de lei.
Cătălina Dinică (medic ginecolog) a fost trimisă în judecată pentru malpraxis, după ce o mămică și-a pierdut fiul la naștere. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au încheiat abia după 5 ani cercetările care vizau un medic primar ginecolog de la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița pe care l-au trimis în judecată pentru infracțiuni la vătămarea fătului.
Conform Parchetului, medicul este acuzat că în noaptea de 25 ianuarie 2016 spre 26 ianuarie 2016 a efectuat ”incomplet și superficial” examenul clinic al unei femei însărcinate, internată de urgență în spital.
Mai precis, medicul a ”omis să procedeze la stabilirea situației fătului în uter”, ceea ce l-a împiedicat să pună un diagnostic corect. Acesta era, potrivit procurorilor, ”pelvis anatomic strâmtat transversal”, ceea ce nu-i permitea mamei să nască pe cale naturală. Astfel, fătul a murit.
Spitalul Județean va angaja o casă de avocatură care va reprezenta instituția în instanță!
„Potrivit notei de fundamentare menționate anterior, la data de 10.01.2021, Spitalului Județean de Urgență Bistrița i s-a comunicat rechizitoriul cauzei penale nr. 1295/P/2016, aducându-se la cunoștința unității sanitare trimiterea în judecată a unui medic din cadrul spitalului județean, pentru comiterea unei infracțiuni, precum și calitatea unității sanitare de parte responsabilă civilmente.(…) Conform celor menționate de Spitalul Județean de Urgență în nota de fundamentare, contractarea serviciilor juridice este necesară ținând cont de complexitatea acțiunii și de faptul că instituția nu are angajat personal de specialitate ”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Valoarea estimată a cotractului de reprezentare juridică este estiată la 45.000 de lei, tarifele de reprezentare fiind extrase din Ghidul orientativ al onorariior minimale.
Proiectul de hotărâre va fi supus la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean care va avea loc joi, 28 ianuarie.