Voluntari ai grupului Invictus România vor participa, în perioada 13-25 octombrie, la cea de-a VII-a ediţie a Ştafetei Veteranilor, eveniment organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României – 25 octombrie, informează Ministerul Apărării Naționale.
La manifestarea sportivă dedicată eroilor neamului românesc participă alergători din viaţa civilă şi militari în activitate, în retragere sau în rezervă, precum şi militari răniţi în teatrele de operaţii.
Acţiunea va presupune purtarea în alergare a unei ştafete reprezentată de una dintre culorile drapelului tricolor – albastru, galben şi roşu, pe trei trasee, toate având ca destinaţie finală ultima localitate transilvană eliberată la 25 octombrie 1944, municipiul Carei.
- Traseul albastru va cuprinde vestul ţării şi va începe din Reşiţa pe 21 octombrie, cu etape la Timişoara – 21/22 octombrie, Arad – 22/23 octombrie, Oradea – 23/24 octombrie şi Carei – 25 octombrie.
- Traseul galben va începe din Tulcea pe 13 octombrie şi va trece prin Babadag – 13 octombrie, Constanţa – 13/14 octombrie, Călăraşi – 14/15 octombrie, Bucureşti 15/16 octombrie, Ploieşti – 16/17 octombrie, Braşov – 17/18 octombrie, Cincu – 18/19 octombrie, Sibiu 19/20 octombrie, Alba Iulia – 20/21 octombrie, Câmpia Turzii – 21/22 octombrie, Cluj-Napoca – 22/23 octombrie, Zalău – 23/24 octombrie şi Carei 25 – octombrie.
- Traseul roşu va lua startul din Sighişoara pe 19 octombrie. Traseul va trece prin Târgu-Mureş – 19/20 octombrie, Vatra Dornei – 20 octombrie, Bistriţa – 20/21 octombrie, Dej – 21/22 octombrie, Baia Mare – 22/23/24 octombrie, Satu Mare – 24/25 octombrie şi Carei – 25 octombrie.
Toate cele trei trasee din acest an însumează peste 1000 de kilometri şi se vor reuni la Carei de Ziua Armatei României – 25 octombrie, întregind astfel drapelul tricolor.
Activităţile vor fi organizate cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, impuse de autorităţi la nivel central şi local.
Ministerul Apărării Naţionale sprijină această iniţiativă şi va fi alături de participanţi pe toate traseele.