De miercuri sau cel târziu de joi, municipiul Bistrița va intra în carantină, a anunțat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, într-o emisiune de la Bistrița Express TV.
Înainte de a lua decizia de a demara procedurile de intrare a municipiului în carantină, prefectul Stelian Dolha afirmă că s-a consultat inclusiv cu premierul Ludovic Orban. Decizia a fost luată prin votul majorității membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Luni dimineața l-am sunat pe premierul României și i-am spus de situația de la Bistrița și că sunt hotărât să propun intrarea Bistriței în carantină. Nu numai că a fost de acord cu această decizie, dar a zis că o asemenea măsură trebuie luată pentru că la Bistrița există deja o incidență mare a cazurilor de COVID-19. Am convocat apoi ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Am făcut încă o data o recapitulare și o analiză a situației și am văzut că lucrurile au evoluat. Forțele de ordine – Poliția, Jandarmeria și ISU – au spus că poate ar fi bine să mai așteptăm puțin și să vedem care este evoluția în cursul acestei săptămâni pentru că urmează să mai iasă persoane care deja au fost infectate și li se termină cele 14 zile și s-ar putea să avem totuși un trend descrescător, dar vă spun sincer că, pe o analiză corectă și pe un vot dat în cadrul ședinței CJSU, vocea majorității ne-a spus clar că trebuie să facem propunerile pentru a intra în carantină”, a declarat Stelian Dolha în emisiunea de la Bistrița Express TV.
Potrivit prefectului, va fi nevoie de cel puțin o săptămână, poate chiar două până când se va vedea efectul măsurii de carantinare a municipiului Bistrița.
”Eu îmi doresc, în calitate de prefect al județului Bistrița-Năsăud, după aceste 14 zile de carantină, să vin în fața locuitorilor din municipiul Bistrița și să spun că avem o incidență scăzută și că toate aceste măsuri de carantină sunt beneficie. Asta ține și de noi, ca autorități, dar și de locuitorii din municipiu și nu numai. Sun măsuri care ar trebui să ne ducă spre o scădere a incidenței. Sunt dure, dar cred că astăzi nu se poate altfel. (…) Avem nevoie de o perioadă de cel puțin o săptămână, o săptămână și ceva, poate chiar două săptămâni ca să se vadă efectul acestor măsuri”, a adăugat Stelian Dolha.
Având în vedere că procedura de carantinare a municipiului Bistrița a fost deja demarată, autoritățile județene așteaptă ca Departamentul pentru Situații de Urgență să emită decizia în acest sens prin ca să stabilească și măsurile care se impun pe perioada carantinei. Ulterior, decizia va fi publicată în Monitorul Oficial și apoi municipiul Bistrița va intra oficial în carantină. Prefectul Stelian Dolha estimează că acest lucru se va întâmpla efectiv miercuri sau joi, respectiv 18 sau 19 noiembrie.