Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița caută un bărbat de 29 de ani care ar fi dispărut în zona pădurii Sigmir.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, tânărul este originar din Cluj-Napoca și se afla la o casă de vacanță din Sigmir.
”În această seară, a fost sesizat, prin 112, faptul că ROBA RĂZVAN ROBERT, în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat astăzi, în jurul orei 14.00, la plimbare cu câinele, în pădurea din apropierea casei de vacanță din Sigmir, deținută de familie, și nu a mai revenit. Câinele s-a întors acasă, însă tânărul nu mai este de găsit, fiind căutat de familie și voluntari în această după-masă. Semnalmente ROBA RĂZVAN ROBERT: înălțime 1.80 metri, greutate 75-85 kg., păr negru. La data plecării purta o geacă de fâș de culoare albastră, blugi și bocanci de culoare neagră”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
La nivelul județului au fost constituite echipe mixte, formate din polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri, reprezentanți ai SVSU Bistrița și voluntari, care efectuează căutări în zona pădurii Sigmir.
Oricine poate să ofere informații cu privire la această persoană, este rugat să sune la Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
ACTUALIZARE
Tânărul care a dispărut miercuri seara în zona pădurii Sigmir a fost găsit spânzurat, a anunțat joi Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
”În urmă cu puțin timp, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud l-au găsit pe tânărul căutat. Din nefericire, acesta era decedat, fiind găsit spânzurat, într-o pădure de pe Valea Măgherușului”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.