Un tânăr din localitatea Sângeorzu Nou s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis o autoutilitară furată.
”La data de 4 martie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier și pe Drumul Județean 151, pe tronsonul Sângeorzu Nou – Lechința. În jurul orei 23:00, a fost oprită pentru control o autoutilitară, fiind identificat șoferul în persoana unui tânăr de 23 de ani, din Sângeorzu Nou. În urma verificărilor desfășurate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, stabilindu-se totodată faptul că autoutilitara ar fi fost sustrasă din interiorul unei ferme de pe raza localității. Conducătorul auto a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință și continuă cercetările în acest caz.