Primăria municipiului Bistrița anunță că, în intervalul 4 octombrie – 3 decembrie, pe un tronson al străzii General Grigore Bălan vor exista restricții de circulație pentru execuția unor lucrări în cadrul proiectului Linia Verde.
”Municipiul Bistrița are în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții ‘Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă’. Execuția lucrărilor pentru amenajarea pistelor de bicicliști și a traseului de circulație pentru autobuzele electrice prevede modificarea unor străzi din municipiul Bistrița și reconfigurarea lor, fapt pentru care aducem la cunoștință cetățenilor: restricționarea circulației pentru realizarea străzii, a trotuarelor și a pistelor de bicicliști pe strada General Grigore Bălan pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu din strada Bistricioarei și sensul giratoriu din strada Petre Ispirescu fără afectarea circulației în cele două sensuri, în perioada 04 octombrie 2021 – 03 decembrie 2021. În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la restricționarea circulației”, a transmis Primăria Bistrița.
În ceea ce privește proiectul ”Linia Verde”, obiectivele acestei investiții sunt:
- Realizarea benzilor dedicate pentru mijloacele de transport public local de călători (autobuze electrice) prin construirea
infrastructurii rutiere aferente culoarului benzii dedicate şi separarea fizică a acesteia de restul traficului rutier prin sisteme specifice,
in vederea imbunatatirii eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs, accesibilităţii, transferului
sustenabil al unei părţi din cota modală a transportului privat cu autoturisme (în creştere în Bistrita, dar si in România) către
transportul public. - Achizitionarea de mijloace de transport aferent sistemului de transport public de calatori – autobuze electrice.
- Construirea pistelor pentru biciclete si modernizarea traseelor pentru pietoni.
- Modernizarea/reabilitarea benzilor (partea carosabilă) utilizate pentru transportul autoturismelor, ca parte a activităţii de reconfigurare/configurare a străzilor urbane cu benzi dedicate, pe străzile General Grigore Bălan, Gheorghe Șincai și strada Calea Moldovei – parțial.
- Construirea unei autobaze aferente transportului public local de călători cu autobuze electrice, cu centru de comanda pentru managementul traficului Liniei verzi de transport public.
- Achiziţionarea şi instalarea punctelor de reîncărcare a autobuzelor electrice.
- Construirea şi modernizarea staţiilor de transport public de călători.
- Crearea unui nou traseu de transport public.
Contractul pentru execuția lucrărilor în cadrul acestui proiect a fost adjudecat de compania Mis Grup SRL.
Proiectul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, valoare atotală fiind de circa 68 milioane lei.