Organizația de tineret a Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud a participat, în acest final de săptămână, la Gala TSD România, eveniment care s-a desfășurat la Craiova, în județul Dolj.
În prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a secretarului Camerei Deputaților, Alexandra Presură, și a primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, au fost premiate cele mai performante organizații TSD din țară.
Potrivit președintelui TSD Bistrița-Năsăud, Paul Pop, tineretul social-democrat bistrițean a obținut premiul pentru organizația cu cele mai multe acțiuni care au avut ca temă protecția mediului.
”Felicit întreaga echipă TSD Bistrița-Năsăud pentru premiul câștigat la această Gală”, a spus Paul Pop.
Evenimentul organizat de TSD România în acest final de săptămână a avut două componente: un workshop în care tinerii au dezbătut aspecte legate de organizare și au prezentat viziunea și proiectele pentru anul 2024, respectiv Gala Națională a TSD în care s-a făcut un bilanț al anului 2023 și tinerii social democrați au fost felicitați pentru activitățile pe care le-au desfășurat în comunitățile din care provin.