Până la sfârșitul anului viitor, în orașul Beclean nu va mai fi nicio stradă neasfaltată, a spus primarul Nicolae Moldovan, potrivit căruia CML.RO va începe în scurt timp lucrările pe 24 de străzi, cu o finanțare prin Programul Anghel Saligny.
”Am spus că, până la finalul anului 2024, nicio stradă din Beclean nu va rămâne neasfaltată. Am semnat Programul Anghel Saligny după circa 6 luni de clarificări. A devenit mai complex acest program decât unul european, dar am depășit toate aceste provocări și avem contractul semnat. Străzile laterale de pământ vor fi asflalte, chiar și una nouă, de 4 km, care va face legătura cu Rusu de Jos și apoi cu Clujul. Așteptăm și noi cu interes drumul Beclean – Chiochiș. Sper să se facă. Legăm toată zona aceasta cu toate drumurile și apoi toate străduțele cu roșu, străzi laterale, sunt prinse în Anghel Saligny. Trebuie să dăm doar autorizația de construcție și ordinul de începere a lucrărilor. Se pot începe asfaltările în toate localitățile componente. Nu va mai rămâne nicio stradă neasfaltată în orașul Beclean. Licitația a fost câștigată de CML care va face lucrările pe cele 24 de străzi”, a anunțat primarul orașului Beclean.