Trei bărbați care nu au respectat măsura de carantină la domiciliu au fost amendați de jandarmi. Aceștia au fost depistați în timp ce se aflau la cumpărături pe Bulevardul Decebal din municipiul Bistrița.
Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, la vederea jandarmilor, doi din cei trei bărbați au devenit agitați, lucru care a atras atenția forțelor de ordine. Astfel, jandarmii au trecut la legitimarea celor în cauză. După o primă verificare în baza de date, s-a constatat faptul că cei trei bărbați ar fi trebuit să se afle în carantină la adresa de domiciliu din cartierul Viișoara.
Bărbații au declarat faptul că au părăsit carantina deoarece aveau de făcut cumpărături.
Aceștia au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei (câte 2.000 de lei amendă fiecare) pentru nerespectarea măsurii de carantină la domiciliu.