Trei persoane au fost rănite, vineri seara, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 17D, între localitățile Chiuza și Piatra.
„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr, de 18 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beclean-Năsăud, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, din Cluj-Napoca. În urma accidentului, conducătorul auto de 37 de ani și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în ambele cazuri rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Beclean.