De la începerea votării și până la ora 15:30, la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost sesizate trei posibile incidente electorale, dintre care unul nu s-a confirmat, iar două sunt în curs de verificare, potrivit datelor prezentate de purtătorul de cuvânt al instituției, Crina Sîrb.
”Până la ora 15:30, în județ nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral. În toate cele trei situații sunt vizate fapte de continuare a propagandei în mediul online. Până la această oră, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale și nu au fost constatate infracțiuni în context electoral. Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii“, a declarat Crina Sîrb.
Oamenii legii reamintesc că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00, este interzisă.
”În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate”, a mai adăugat Crina Sîrb.