Undă verde de la Senat pentru un proiect legislativ inițiat de deputatul Cristina Iurișniți

ziar de bistrita cristina iurisniti

Un proiect legislativ inițiat de deputatul USR Cristina Iurișniți, care prevede creşterea numărului de consilieri şcolari psihologi, a fost adoptat de Senat.

”În învățământul românesc actual, nevoia asistenței psihopedagogice este prioritară pentru siguranța și igiena morală, psiho-emotională a copiilor noștri. Un consilier școlar nu poate asigura asistența psihopedagogică pentru 800 de elevi/ 400 de preșcolari cum prevede cadrul legal actual. Presupunând că un elev ar avea acces o singură dată pe semestru la o consultație individuală și considerând că un semestru are 18 săptămâni, ar rezulta faptul că, săptămânal, cel puțin 44 de elevi ar trebui să fie asistați/consiliați din punct de vedere psihopedagogic, situație imposibil de gestionat ținând cont de limitele programului de lucru ale unui consilier educativ, precum și de timpul alocat unei ședințe individuale cu fiecare elev”, motivează inițiatorul proiectului – deputatul Cristina Iurișniți.

În aceste condiții, Cristina Iurişniţi mai argumenteză că un consilier şcolar nu poate face faţă numărului mare de elevi şi preşcolari.

Astfel, proiectul legislativ prevede ca, începând cu anul şcolar 2021 – 2022, unui post de consilier şcolar din cabinetele de asistenţă psihopedagogică să îi fie alocat un număr de 600 de elevi, respectiv 300 de preşcolari.

Componenta de asistență psihologică are un rol esențial în dezvoltarea cognitivă și psiho-emoțională a copiilor noștri! Rolul fundamental al asistenței psihologice rezidă în dezideratul învățământului, de a
forma viitori cetățeni autonomi și responsabili. La fel de importantă este și componenta de orientare școlară și profesională care ar putea ameliora rata de abandon școlar și care ar putea preveni alegerea de către mulți dintre copiii școlarizați a unor trasee educaționale care nu rezonează cu aptitudinile și competențele lor. În acest sens, orientarea școlară și profesională are rolul de a interveni încă de la cele mai fragede vârste, având ca obiectiv să îl determine pe elev să își conștientizeze calitățile și să își atingă potențialul”
, mai precizează Cristina Iurișniți.

Inițiatorul mai adaugă că acest lucru aduce patru beneficii pentru elevi:

  • Reducerea abandonului școlar;
  • Copii sprijiniți psiho-emoțional in dezvoltarea lor personală și profesională;
  • Mai puține minore cu sarcini accidentale, mai mulți copii sprijiniți de sistemul educațional românesc;
  • Mai puțini copii avizați, agresați și abuzati!

Proiectul a fost adoptat de Senat, for decizional în acest caz.

https://www.facebook.com/deputatcristinaiurisniti/videos/326365601690168/
error: Content is protected !!