Mai mulți primari din județul Bistrița-Năsăud, care s-au implicat activ în campania de vaccinare împotriva COVID-19, au fost dați drept exemplu pozitiv de prefectul Stelian Dolha. Printre aceștia se numără primarii din Lechința, Rodna, Prundu Bârgăului sau Petru Rareș. Însă, reprezentantul Guvernului în teritoriu afirmă că sunt și primari care nu s-au implicat în acest proces, printre care și edilii din Tiha Bârgăului, Poiana Ilvei sau Șieuț.
”Chiar dacă unii spun că vaccinarea s-a oprit la porțile orașului, nu este așa. De o bună bucată de vreme, noi facem vaccinare mai mult în mediul rural. Referitor la acest lucru, pot da câteva exemple de bune practici, lucru care înseamnă că primarii, împreună cu medicii de familie, se implică în această campanie. Dar avem și partea cealaltă, care îi vizează pe edilii care nu se implică și cred că nu mai trebuie să ne menajăm unii pe alții și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Lechința, Rodna, Prundu Bârgăului sau Reteag sunt comune care pot fi date ca exemple pozitive, primarii din aceste comune implicându-se în acest proces de vaccinare în mediul rural. În schimb, Tiha Bârgăului, Poiana Ilvei și Șieuț pot fi date ca exemple negative pentru că edilii din aceste comune nu s-au implicat în acest proces de vaccinare. Ei trebuie să înțeleagă că sunt agenții vaccinării în județul Bistrița-Năsăud”, a declarat miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
Prefectul a mai completat că, zilnic, în județ se vaccinează circa 200 de persoane, dar campania trebuie să continue.
”Cred că nu putem să ne culcăm pe o ureche chiar dacă incidența este acum scăzută. De ce? Pentru că astăzi, tulpina indiană de care se vorbește atât de mult este din ce în ce mai mult prezentă și conform Organizației Mondiale a Sănătății va deveni predominantă în lume. Noi va trebui să fim în gardă. Va trebui să fim pregătiți și pentru acel val patru și putea face acest lucru într-o singură formă: vaccinându-ne”, consideră Stelian Dolha.
La rândul său, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a completat că, în prezent, campania de vaccinare a intrat într-un proces de stagnare la nivel județean.
”Adresabilitatea este mică în special la centrele fixe de vaccinare. Ne bazăm mult pe echipele mobile pe care le planificăm în diferite localități. Ne agățăm de tot ce putem, mergem la festivaluri, la diferite evenimente, încercăm să vaccinăm cât mai mult. Acum e incidența cea mai mică, deci acum este și momentul să ne vaccinăm, în acest fel fiind pregătiți pentru momentul în care o să apară alte cazuri. Din păcate, nu toată lumea înțelege acest lucru”, a precizat dr. Anca Andrițoiu.
Șefa DSP Bistrița-Năsăud completează că, deși s-a intrat în acest proces de stagnare, acoperirea vaccinală la nivel județean este mulțumitoare, Bistrița-Năsăud situându-se la mijlocul unui clasament național din acest punct de vedere.
”După orașe, prima localitate din județ care acoperire vaccinală mare este localitatea Braniștea și aici meritul este în totalitate al medicului de familie. Spun acest lucru pentru că acolo nu ne-am dus cu echipa mobilă decât pentru persoanele nedeplasabile. El a înscris persoanele încă de la început în platformă, vaccinează cu două tipuri de vaccin. De asemenea, avem Lechința, localitate unde am îndrăznit să aducem echipa de la Cluj pentru că a reușit să adune 180 de oameni și ulterior ne-am dus și cu echipa noastră mobilă pentru un alt tip de vaccin. Mai sunt localități unde vaccinează și medici de familie, unde vaccinăm și cu echipa mobilă, dar acestea două sunt de menționat. La capitolul localități care nu merg bine, pe primul loc este Tiha Bârgăului, unde, deși am dat timp să anunțe lumea, în cele trei localități în care sunt în total circa 6000 și ceva de locuitori, cu echipa mobilă am reușit să vaccinăm vreo 25 de oameni. Așa ceva nu e bine deloc. La fel este și Parva și Rebra”, a adăugat dr. Anca Andrițoiu.
Întrebată care sunt grupele de vârstă care se vaccinează cel mai mult în prezent, șefa DSP Bistrița-Năsăud a precizat că este vorba despre persoane tinere.