Deputatul USR Cristina Iurișniți vrea educație sexuală în școli! Materia să devină obligatorie! E de bine, e de rău?

Cristina Iurișniți a susținut astăzi o conferință de presă, alături de Mihai Bălan, secretarul general al USR.

Profesoara de franceză a prezentat o parte din inițiativele USR-ului în privința reformei din învățământ. Cristina Iurișniți militează pentru introducerea unei materii obligatorii în școli: educația sexuală, dar susține că termenul a fost considerat prea dur de asociațiile de părinți, motiv pentru care denumirea fost schimbată în Educație pentru Sănătate. Ministerul Învățământului are o astfel de materie opțională, care NU este implementată în toate școlile, iar decizia în acest sens aparține directorului.

„Educație sexuală pentru liceeni… NU trebuie să ne ferim de aceste cuvinte… să știți că am avut la întâlnirile cu Asociațiile de Părinți care avea în spate 120 de ONG-uri…venea Alianța pentru Părinți care ziceau: „cuuum? Educație Sexuală??? ” – era un tabuu termenul. Până la urmă am ales această sintagmă, acest drum al denumirii să-i zicem, Educație pentru Sănătate, ca să nu zgârie urechile nimănui. Este oportună din punct de vedere al informațiilor pe care vrea să le aducă în școală, dar nu este oportună din perspectivă legislativă, pentru că se suprapune cu un opțional deja existent, aprobat în școală. Noi având acest demers inițiat al Educație pentru Sănătate în școli ca un opțional care să se aplice obligatoriu, aici intră obligativitatea de a se aplica obligatoriu odată pe ciclu de studiu! Să sperăm că va avea succes această inițiativă, pentru că Ministerul Educației Naționale este cel care este puțin reticent, că la orice schimbare cu ministrul actual este greu de comunicat, știm de la începutul anului prin măsurile bulversante pe care le-a luat în sistem… în schimb de la Ministerul Sănătății avem susținere 100%.” a declarat Cristina Iurișniți, deputat USR.

 

 

 

 

 

Dacă acest demers legislativ va avea succes, în școlile din România se va studia: educație sexuală, educația pentru familie, educația pentru nutriție, pentru alimentație sănătoasă, aspecte care sunt cuprinse în mai multe capitole. USR dorește ca manualul existent să fie actualizat, adaptat fiecărei, iar materia (care acum este opțională) să devină materie obligatorie.

One comment

  1. Pentru că științe care se studiază în școală avem destule (matematică, fizică. chimie, geografie, etc.) e bine venită și un pic de educație. Până la urmă școala ar trebui să ne pregătească în primul rând pentru viață și apoi pentru locul de muncă. Sunt ”pentru” orice tip de educație care ne ajută să relaționăm mai bine în societate.

error: Content is protected !!