”Înscrierea în programul ‘Voluntar din Pasiune’ vă permite să fiţi activi în comunitate şi să faceţi parte din echipa salvatorilor bistriţeni. Veţi putea activa în cadrul echipajelor SMURD sau în alte tipuri de echipaje ale pompierilor, alături de pompierii profesionişti. Această activitate este o continuare a proiectului ce a fost demarat anii trecuţi. La momentul actual, ISU Bistriţa – Năsăud are zece voluntari activi, dintr-un total de 42 de cursanţi care au absolvit modulele programului ‘Voluntar din Pasiune’, în cele două serii precedente. Pe cei zece voluntari ne bazăm în permanenţă, aceştia participă la misiuni specifice, alături de pompierii profesionişti” anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În ce constă activitatea de voluntar în cadrul Programului ‘Salvator din pasiune’?
După parcurgerea unor programe de pregătire derulate alături de specialişti din cadrul ISU Bistriţa – Năsăud, voluntarii vor participa la misiunile de intervenţie, încadraţi ca servanţi pompieri pe echipajele de stingere, respectiv echipajele SMURD. Aceştia vor putea dobândi noi competenţe, prin participarea la diferite cursuri la Centrele de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:
1. cerere de înscriere;
2. certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
3. copie după actul de identitate;
4. aviz psihologic – se poate obţine de la orice cabinet psihologic şi poate avea menţiunea ,,apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU’ ;
5. act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care doreşte să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună;
6. adeverinţă medicală necesară dosarului poate fi obţinută de la medicul de familie, cu menţiune ,,apt pentru efort fizic’ (nu este necesară obţinerea unei adeverinţe de la un medic de medicina a muncii, dar aceasta poate fi acceptată);
7. acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Calendarul activităţilor:
- perioada de înscriere a candidaţilor: 05.02 – 28.02.2018, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa’ al judeţului Bistriţa-Năsăud (adresa: Str. Sigmirului, nr.1, Bistriţa);
- perioada de depunere a dosarelor: 05.03 – 16.03.2018, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa’ al judeţului Bistriţa-Năsăud (adresa: Str. Sigmirului, nr.1, Bistriţa);
- perioada de analiză a dosarelor: – 19.03 – 23.03.2018.
- în perioada 26.03 – 30.03.2018, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa’ al judeţului Bistriţa-Năsăud (adresa: Str. Sigmirului, nr.16, Bistriţa), se va desfăşura activitatea de semnare a contractelor de voluntariat.
Candidaţii admişi vor fi informaţi telefonic, pentru a se prezenta la unitate, în vederea semnării contractelor şi furnizarea informaţiilor necesare următoarelor activităţi.
Relaţii suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon: 0746889185 (căpitan Dunca Ilie – responsabil de proiect), zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.
SURSA FOTO: www.vivafm.ro
Doresc să fac parte din salvatorii volutari