Prima transă de vaccin anti-COVID-19 ar putea să ajungă în România în primul trimestru al anului viitor, a anunțat preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului a adăugat că angajații din sistemul medical şi persoanele din grupele de risc vor beneficia primii de acest vaccin, urmând ca imunizareaa întregii populaţii să înceapă cel mai devreme în primăvară.
”Situația epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradează rapid, iar populația este expusă unui risc major de infectare cu SARS-CoV-2. România se confruntă, la rândul ei, cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri pentru a controla transmiterea virusului.
În acest context, ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti-COVID-19, vaccin sigur și eficace, iar eforturile făcute la nivel internațional confirmă dorința tuturor de a avea acest vaccin. România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca țării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin.
Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității totuși destul de reduse de producție, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat.
Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor.
Vreau să subliniez în acest context că, în baza convențiilor făcute în Uniunea Europeană, toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil și va fi livrată prima tranșă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranșă, la fel din a doua tranșă și așa mai departe, iar primii care vor fi vaccinați în mod natural vor fi lucrătorii, toți lucrătorii, din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale.
Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei.
Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții de acțiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital.
Totodată, pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea, este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent și eficient, și mă bazez în acest demers inclusiv pe sprijinul dumneavoastră, al reprezentanților mass-media.
Ministrul Sănătății mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul național și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție. Toate aceste aspecte sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare.
Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți.
Am solicitat ministrului Sănătății să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare și să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale de care va fi nevoie. De asemenea, am discutat și aspecte de logistică legate de depozitare și distribuție, dar și despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare.
Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccinuri împotriva COVID-19 va fi esențială pentru controlul pandemiei și relansarea economiilor.
Dar, până la apariția acestora, este imperativ să respectăm cu maximă responsabilitate toate măsurile de protecție și prevenție: purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, munca la distanță, acolo unde este posibil.
Sunt lucruri care stau în puterea noastră și, momentan, singurele metode care pot contribui decisiv la controlul pandemiei”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă.