Primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, a vorbit, în cadrul emisiunii Impact, moderată de Cristian Berari și difuzată pe postul local de televiziune AS-TV, despre situația actuală privind pârtia de schi din Wonderland, care NU este omologată. Cu toate acestea, edilul afirmă că ”dacă vom avea temperaturi potrivite, vom putea schia chiar foarte bine pe ea”.
”Pârtia nu este omologată la această oră și pentru a realiza omologarea noi trebuie să facem o variantă ocolitoare de aproximativ 300 de metri în zona de sus, acolo unde pârtia are o înclinație de peste 40 de grade. Acest lucru se va realiza anul acesta, mai exact în luna noiembrie. Avem deja scos din fondul forestier și, zic eu, cam la mijlocul lunii noiembrie, în două – trei zile, vom reuși să scoatem copacii de acolo și să aranjăm traseul respectiv. În momentul în care respectivul traseu va fi aranjat o să chemăm comisia de la Ministerul Turismului și vom omologa pârtia” a explicat primarul Crețu.
Investiția realizată de municipiul Bistrița nu a putut fi omologată de către Ministerul Turismului datorită neomogenității pârtiei de schi din punct de vedere al gradului de dificultate (în primii 200 m de coborâre înclinarea pantei este între 39-40,6%, iar pe restul traseului între 8-28%).
Pârtia nu poate fi inclusă în circuitul turistic neomologată, fapt ce a condus la necesitatea modificării traseului inițial prin realizarea unei bucle în prima parte a pârtiei, a cărei pantă să se înscrie în limitele de siguranță impuse de legislația în vigoare.
De menționat este faptul că, pentru a realiza bucla necesară, Primăria Bistrița trebuie să scoată din fondul forestier o suprafață de 0,5 hectare. În proiectul depus la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud se arăta că pentru a realiza acest lucru ”sunt propuși pentru defrișare 210 arbori, astfel: 53 molid, 8 gorun, 13 plop tremurător, 63 carpen, 3 cireș și 70 paltin de munte, cu un volum total de 57 m3. Se propune pentru împădurire suprafața de 2,62 ha, teren fără vegetație forestieră, alipit de un trup de pădure intrat recent în administrarea Ocolului Silvic Municipal Bistrita R.A”.
În ceea ce privește funcționalitatea pârtie, primarul a declarat și că la această oră este în plină desfășurare o licitație publică pentru a găsi o firmă care să opereze serviciile privind telescaunul.
Tarifele privind telescaunul aprobate de Consiliul Local Bistrița arată că pentru persoanele adulte taxa este de 30 lei/zi şi de 150 lei/6 zile. Pentru tinerii între 15 şi 18 ani inclusiv şi seniori (peste 65 ani), taxa este de 20 lei/zi şi 110 lei/6 zile. Pentru copiii până-n 14 ani, taxa este de 10 lei/zi şi 50 lei/6 zile. Cei care vor dori să schieze în nocturnă, între orele 18-21, vor plăti 20 lei/persoană.
În rest, administrația locală așteaptă doar ca timpul să permită utilizarea pârtiei.
”În rest, așteptăm frig și dacă se poate și zăpadă. Dar vom schia și chiar dacă nu este zăpadă naturală, dar temperaturi de – 10 grade este obligatoriu să avem ca să putem face zăpadă artificială. Mai sunt unele lucruri pe care trebuie să le realizăm, de exemplu, un grup de toalete mai mari, un hangar pentru ratrac, dar în cazul acestora licitațiile s-au lungit foarte mult și o să le terminăm doar la anul. Însă, repet, dacă prognoza arată așa cum a fost prezentată, adică o iarnă foarte friguroasă cu temperaturi de – 30 de grade Celsius și un strat de zăpadă de 3-4 metri, vom schia chiar foarte bine pe pârtie” a completat edilul Bistriței.
Pârtia are o lungine de 1.335 m și o lățime de 60 m, având punctual de plecare de la altitudinea 676 m. Această investiție s-a ridicat în total la circa 7 milioane de euro, fiind realizată cu bani li din bugetul local și dintr-un împrumut.