”Via Transilvanica” a câștigat Premiul Publicului în cadrul European Heritage Awards 2023 (Premiile Europene pentru Patrimoniu 2023), anunță reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.
”Cu mare bucurie vă spunem că am luat premiul cel mare, cel care este cel mai valoros, pentru că exprimă încrederea și aprecierea oamenilor de peste tot din Europa și mai ales a voastră, a comunității oamenilor drumului. Mai exact, 27.000 de cetățeni europeni și din întreaga lume, au votat Via Transilvanica ca cel mai bun proiect de patrimoniu în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincție europeană în domeniu. Am spart recordul pentru numărul de voturi, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum, iar asta înseamnă cu adevărat ceva. Vă mulțumim pentru fiecare vot în parte, suntem atât de bucuroși și recunoscători încât prea multe cuvinte ar fi de prisos”, au transmis reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.
Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la celebrul Palazzo del Cinema din Lido, Veneția, competiția fiind organizată de Europa Nostra în colaborare cu Comisia Europeană.
Președintele Tășuleasa Social, Alin Useriu, și directorul executiv Tășuleasa Social, Anna Szekely, au fost prezenți la ceremonia de la Veneția pentru a prezenta proiectul Via Transilvanica și pentru a ridica premiile.
”Vă mulțumim! Acesta este cel mai important premiul câștigat de noi, pentru că reflectă ce are cel mai mult sens pentru oameni. Via Transilvanica își va continua misiunea de a proteja și promova patrimoniul, mai ales cel natural și rural, al României. Felicitări tuturor celorlalți laureați, a fost o mare onoare să ne aflăm printre voi”, a mai transmis Asociația Tășuleasa Social.
Via Transilvanica, proiect al Asociației Tășuleasa Social, este primul traseu de drumeție de lungă distanță din țară, care se întinde pe 1.400 de kilometri, în 20 de regiuni etnice și culturale diferite din România și aproximativ 400 de comunități, prezentând 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO. Punând accentul pe valorile de mediu, sociale și de patrimoniu ale traseului, acesta contribuie la dezvoltarea locală durabilă, conservând și cultivând în același timp patrimoniul de-a lungul traseului său, și creează o sursă de mândrie locală și internațională durabilă.