Primăria municipiului Bistrița s-ar putea alege cu o plângere penală din cauza unor lucrări pe care le-ar fi executat, se pare, fără autorizație din partea Inspectoratului Regional în Construcții într-o zonă considerată protejată.
Cel care a făcut aceste afirmații este președintele Uniunii Salvați România filiala Bistrița, Călin Stan, care a declarat că USR a făcut o solicitare către Inspectoratul Regional în Construcții pentru a vedea în ce măsură această investiție privind amplasarea ansamblului intitulat ”Floarea Transilvaniei” în zona fântânii arteziene din Piața Petru Rareș, realizată în anul 2016, este legală.
”În momentul de față avem un subiect destul de fierbinte. Uniunea Salvați România filiala Bistrița a depus o solicitare către Inspectoratul Regional în Construcții, prin care am cerut autorizația de construcție a ansamblului Floarea Transilvaniei din Piața Petru Rareș (n.r. – este vorba despre lucrarea amplasată în zona fântânii arteziene din fața Consiliului Județean Bistrița-Năsăud). Am constatat că nu are autorizație. Acest ansamblu a fost fost donat de către VRG SA, valoarea lui este de 45 de mii de lei. Primăria Bistrița, din bugetul local, a alocat o sumă de 197.000 de lei pentru amenajarea pieței și amplasarea acestui ansamblu acolo unde este în momentul de față, sumă către firma Serbis SA”, a declarat Călin Stan.
Potrivit USR-istului, Inspectoratul Regional în Construcții Nord – Vest a răspuns solicitării, precizând că lucrarea nu are autorizație.
https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/627923720968493/
”Inspectoratul Regional în Construcții ne-a confirmat faptul că nu au autorizație, mai mult decât atât, întrucât Piața Petru Rareș face parte din situl arheologic Orașul Medieval Bistrița, identificat în lista monumentelor istorice încă din anul 2015, executarea unor astfel de lucrări constrituie infracțiune și vor fi sesizate organele de urmărire penală. Asta nu e tot. Inclusiv statuia Petru Rareș din piață a fost amplasată fără autorizație. A fost pusă pe data de 21 decembrie, ilegal, autorizația fiind emisă pe 27 decembrie. Ei au amplasat și pe urmă au lucrat de Crăciun și a venit Moșul cu autorizația”, a declarat Călin Stan.
Iată răspunsul complet al Inspectoratului Regional în Construcții Nord – Vest.
Reprezentanții USR Bistrița spun că vor sesiza și Comisia Națională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii.
“Floarea Transilvaniei” este o lucrare realizată din poliester armat cu fibră de sticlă de artistul sculptor Patriciu Mateescu. Aceasta a fost amplasată în Piața Petru Rareș în anul 2016.
n Piata Petru Rares trebuie facuta ordine. Aici kitchiul e la el acasă. Într-un unghi al pieței, pe locul in care pana in anul 2009 era amplasat bustul lui Petru Rares, apare controversatul monument sub formă de sula , cel pe care bistritenii l-au asociat in sintagma “Sula si Prefectura”. Apoi in fantana arteziana din fata prefecturii a fost montata in anul 2016 o monstruozitate cromatica numita “floarea de crin”. In alt colt este (era) troita revolutiei din 1989. Culmea este ca tocmai troita care este singurul monument ce are legatura cu evenimente din decembrie 1989 de la Bistrita, a fost mutata total aiurea in cimitirul de pe strada Tarpiului, starnind reactia de indignare din partea bistritenilor. Ei solicita ca troita sa fie adusa inapoi, dat fiind faptul ca Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe in care au protestat în decembrie 89, peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Daca s-ar pune problema schimbarii numelui pietei Petru Rares din Bistrita, aceasta ar trebui sa se numeasca Piata Revolutiei. In sfarsit, intre timp a aparut din nou statuia lui Petru Rares , de data asta plasata ca nuca in perete intre fantana arteziana si troita revolutiei, dand pietei un aspect execrabil de bazar oriental. Niciunul dintre aceste monumente nu sunt în armonie unul cu celălalt, iar imaginea de ansamblu, este distonantă inclusiv în raport cu clădirile din jur.De aceea trebuie facuta ordine, in sensul mutarii munumentului eroilor din piata Petru Rares, in Cimitirul Eroilor acolo unde isi dorm somnul de veci eroii neamului , iar in locul lui sa revina statuia domnitorului moldovean, care da si numele pietei. De asemenea si “Floarea de crin” ar trebui mutara pe strada Crinilor langa blocurile colorate in mov dupa gusturile primarului Cretu. Evident in acest an cand se implinesc 30 de ani de la Revolutia din ecembrie 1989 , TROITA trebuie readusa in locul sau din fata prefecturii.
Sa va vad daca aveti sange-n instalatie ? Restul seamana cu un hemoroid rectal in sange .