Uniunea Salvați România caută primar de Bistrița! În bătălia internă s-au înscris 3 candidați, iar ALESUL va fi desemnat prin vot secret în cadrul unei întruniri de partid la care vor participa mai mulți membrii! Duminică seara, USR-iștii s-au întâlnit la Hotel Bistrița și fiecare candidat a ținut un discurs de 10 minute, prin care a încercat să demonstreze că are aptitudini de primar!
Aceștia au încercat să convingă auditoriul privind calitățile lor de primar și viziunea de conducere a municipiului.
Toți 3 au atins chestiuni generale, despre problemele din municipiu: locuri de parcare, trafic, funcționari publici, eficiență administrativă, locuri de joacă, dezvoltare economică, etc.
Marius Conon: „Alegerea unui primar USR poate fi ziua victoriei pentru Bistrița!” – moment aplaudat de cei 30 de USR-iști prezenți!
Marius Conon a vorbit despre digitalizarea serviciilor din Primăria Bistrița, despre o reformă în administrația locală și despre pseudo-cultura locală de propagandă. Marius Conon crede că la conducerea orașului ar trebui să vină un primar alături de o echipă și astfel va obține o serie de soluții.
În privința unei alianțe anti-PSD, Marius Conon este tranșant și crede că USR poate câștiga Primăria Bistrița fără niciun aliat.
Călin Stan vrea bugetare participativă și implicarea societății civile!
Călin Stan a făcut o scurtă introducere și a amintit despre experiența sa în cadrul companiei Avon. Președintele USR Bistrița a atins câteva puncte generale, a identificat câteva zone unde s-ar putea realiza locuri de parcare în municipiu.
A amintit de lipsa spațiilor verzi, de ineficiența administrației PSD care plătește dobânzi pentru împrumuturi inutile. Călin Stan susține că societatea civilă trebuie implicată în actul administrativ prin programe de bugetare participativă.
Olimpia Hrișman a lucrat în Primărie în anii 90 și-acum vrea să salveze Bistrița!
Olimpia Hrișman a lucrat în cadrul Serviciului Urbanism în anii 94 – 94, după care a muncit în mediul privat. În discursul său, candidata USR a amintit despre situația jalnică din administrația locală a urbanismul local…
Olimpia Hrișman ar vrea dezvoltarea economiei prin atragerea investitorilor străini, digitalizarea serviciilor din Primărie, pentru obținerea de documente dintr-un click și atragerea în administrație a specialiștilor cu expertiză. În viziunea sa, Bistrița ar putea deveni un smart-city european în care tânăra generație să dispună de rețele wi-fi gratuite, transport cu monitorizre GPS, comunicare on-line.
Candidata USR crede că Bistrița s-ar putea dezvolta prin creșterea eficienței în atragerea de fonduri europene și renunțarea la credite bancare, finanțarea programelor After School, spații pentru antreprenori în imobilele deținute de Primăria Bistrița, locuri de joacă moderne.
Toți cei 3 candidați au solicitat implicarea Societății Civile, care momentan este în conflict cu administrația PSD-istă de la nivel local.
Ecologistul Marius Bălan e muuuult mai pragmatic: a cerut ca dreapta să se unească pentru a fi SIGURI de victoria anti-PSD!
Marius Bălan a vorbit tuturor despre o eventuală alianță a dreptei în jurul unui singur candidat, situație în care PSD-ul ar fi zdrobit. Marius Conon susține că USR nu ar avea nevoie de nicio alianță pentru a câștiga Primăria Bistrița, intervenție aplaudată de cei prezenți.
La dezbaterile USR-iștilor au fost aproximativ 40 de persoane, majoritatea simpatizanți ai partidului.
Deputatul Cristina Iurișniți a preferat să NU se implice în lupta pentru Primăria Bistrița. Urmează o întrunire generală, unde membri USR vor desemna candidatul de primar.
Urmează bătălia cu prietenii de alianță din PLUS!
Reprezentanții PLUS vor avea un un proces similar de selecție a candidaților pentru Primăria Bistrița. După aceea, candidatul USR și cel din PLUS vor juca finala și doar unul va fi desemnat pentru candidatura de primar de Bistrița al Alinaței USR – PLUS:
La nivel local, USR este mai degrabă un partid de brand, fără structuri active și fără opoziție constructivă, cu toate că au avut la dispoziție 4 ani să se organizeze. Liderii de partid au avut apariții meteorice, fără programe concrete pe administrația locală și au fost absenți din mediul public (mitinguri, dezbateri publice, ședințe de Consiliu Local).
USR a luat 10.000 de voturi la europarlamentare! De-asta se ÎMBATĂ cu putere!
Alegerile de primar au un specific local iar politica de imagine a USR Bistrița îi dezavantajează clar, deoarece niciunul din candidați NU are notorietate în spațiul public și nici credibilitate. Fără structuri de partid,cu lideri fără notorietate și credibilitate și cu o politică incoerentă e greu de crezut că USR va reuși să atingă scorul din europarlamentare (10.000 de voturi).
Ai incheiat foarte exact articolul draga COSMIN ! Tocmai din acest motiv am avut acea interventie. Strategia nu este buna deloc si ceea ce am ascultat in acea seara imi da emotii si ma pune serios pe ganduri ca toti vor declina propunerea mea. ORGOLIILE bata-le vina !