La fiecare ploaie torențială, strada Mihai Viteazul e inundată. Apele meteorice ajung în beciurile oamenilor și se repetă aceeași rețetă:
– pompierii vin cu pompele, scot apa, desfundă șanțurile, oamenii înjură și se așteaptă următoarea ploaie, când situația se reia.
Aquabis vs. Primăria Bistrița! Cine e răspunzător de situația de pe Mihai Viteazul
La fiecare inundație, proprietarii acuză Primăria Bistrița, iar agenții PSD din zonă încearcă să dea vina pe Aquabis. Situația pare ireală și arată incompetența instituțională și nepriceperea factorilor de decizie, care în loc să rezolve o problemă, tergiversează lucrurile.
Primăria Bistrița a promis realizarea canalizării pluviale pe Valea Budacului! De 10 ani încoace, nici măcar proiectarea nu e GATA!
În fapt, rețelele de utilități apă-canal au fost în proprietatea municipalității, dar printr-o Hotărâre de Consiliu Local au fost donate și acum aparțin Aquabis-ului (societate aflată sub patronajul Consiliului Județean). Atât Aquabis cât și Primăria Bistrița pot realiza investiții în ce privește rețeaua de canalizare pluvială, dar până acum NU s-a făcut nimic concret în acest sens.
Legea îi OBLIGĂ să rezolve, NU să dea vina unii pe alții! Primăria poate face investiții pe rețele de utilități iar cel mai bun exemplu îl reprezintă rețelele la pârtia de schi, investiție realizată de primărie, NU de Aquabis!
Conform Legii 225/2016 art 13.„Autoritatile administratiei publice locale au competenta exclusiva, in conditiile legii, in tot ceea ce priveste infiintarea, organizarea, gestionarea si functionarea serviciilor de utilitati publice, precum si in ceea ce priveste crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea si exploatarea bunurilor proprietate publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale care compun sistemele de utilitati publice.”
Abia din al III-lea mandat, primarul Ovidiu Crețu a bugetat investiția, dar la licitație NU s-a prezentat nicio firmă, astfel încât la această oră nu există nici măcar documentația tehnică în ce privește rețeaua de descărcare a apelor meteorice.
art 23. „g) promovarea colaborarii, sub diferite forme, dintre autoritatile administratiei publice locale si sectorul privat pentru finantarea infiintarii, dezvoltarii, modernizarii si exploatarii unor servicii de utilitati publice, respectiv a bunurilor ce compun sistemele de utilitati publice aferente acestora;”
În anul 2014 toată zona a fost SPARTĂ, deoarece s-au făcut lucrări de extindere a rețelei de apă-canal! Au UITAT de rețeaua de ape meteorice și acum trebuie să spargă din nou! Cândva!
Deși s-au efectuat lucrări de extindere a rețelei de apă-canal, rețeaua de colectare a apelor meteorice a fot ignorată! La 2 ani de la asfaltare, strada Mihai Viteazul a fost spartă pentru înlocuirea rețelelor prin master-planul de apă-canal. Lucăririle s-au desfășurat în 2014, dar rețeaua de colectare a apelor pluviale NU a fost prinsă ca investiție la acea vreme!
În prelungirea străzii Mihai Viteazu, pe Valea Budacului situația e critică . Drumul aparține Primăriei Bistrița ( o porțiune de aprox 1 km, după care intră sub jurisdicția Consiliului Județean). Străzile laterale sunt pietruite, iar apa ce se scurge din deal aduce aluviunile în drumul principal. Șanțurile sunt colmatate și apa intră pe carosabil iar infrastructura drumului de asfalt are de suferit.
Podețe neconforme, fără scurgere corespunzătoare!
Zona s-a dezvoltat din punct de vedere imobiliar, iar proprietarii și-au creat podețe de acces către proprietăți. De cele mai multe ori, scurgerile se înfundă, deoarece NU sunt realizate în standarde. Șanțurile ar trebui decolmatate periodic și verificate pentru a preîntâmpina astfel de situații! Administrația locală și județeană ar trebui să efectueze controale periodice pentru a preveni inundațiile provocate ca urmare a colmatării șanțurilor și a lipei unei rețele de descărcare a apelor pluviale.
Aflat la al III-lea mandat, Crețu trage-n jos partidul! PSD-ul trebuie URGENT să diminueze pierderile!
Infrastructura e praf iar inundațiile periodice arată modul superficial în care tratează Primăria Bistrița această problemă! O investiție prioritară este IGNORATĂ de mai bine de 10 ani și la această oră NU există nici măcar documentație-tehnică pentru realizarea rețelei de colectare a apelor meteorice.
PSD-ul pierde constant prin lipsa de viziune în ce privește dezvoltarea unor cartiere, și implicit extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri și utilități. Administrația Crețu poate crea probleme de imagine partidului, prin modul superficial prin care tratează problemele stringente care afectează mase mari de votanți… Mai ales că primarul în funcție e proaspăt-pensionar, se află la al III-le mandat și problemele persistă sau eventual se rezolvă într-un ritm foarte lent!
Sula investitii pt. asa ceva. Banii sunt pt. MINERALIZARE nu pt. canalizare.(a se citi mineralizarea Pietei Centrale) prioritatea O a lui OTC si acolitii lui.