VIDEO: Noua fântână din orașul Năsăud, aproape de inaugurare. Vezi primele imagini!

 

 

Primăria Năsăud a schimbat înfățișarea vechii fântâni arteziene din Parcul Central al orașului. Astfel, întreaga arhitectură a fântânii a fost modificată de administrația locală, noul obiectiv fiind dotat cu jocuri de apă și lumini, dar și cu fundal sonor. Potrivit primarului Mircea Romocea, investiția va fi inaugurată săptămâna viitoare, însă au fost făcute deja primele probe înainte de inaugurarea oficială.

”Noua fântână arteziană din Parcul Central al oraşului Năsăud se află la primele probe înainte de inaugurarea oficială, inaugurare care va avea loc săptămâna viitoare”, a transmis Primăria Năsăud, prin intermediul paginii oficiale de pe o rețea de socializare, mesajul fiind însoțit și de primele imagini cu noua fântână.

https://www.facebook.com/PrimariaNasaud/videos/439781366621863/

 

Noua fântână va reda trei melodii (Ballade pour Adeline – Richard Clayderman, The Lonely Shepherd – André Rieu & Gheorghe Zamfir și A Song of Ice and Fire – soundtrack-ul Game of Thrones), iar jocul de apă și lumini va funcționa în baza fundalului sonor. Totodată, fântâna este dotată cu senzor de ploaie care va opri automat funcţionarea în cazul unor precipitații, dar și cu senzor de vânt pentru a regla înălțimea jeturilor de apă.

Investiția totală în amenajarea fântânii din centrul orașului Năsăud s-a ridicat la 45.000 de euro, cea mai mare sumă – 30.000 de euro fiind asigurată prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Ţara Năsăudului, iar diferența fiind asigurată din bugetul local al orașului.

error: Content is protected !!